Investiții

Pista aeroportului „Ștefan cel Mare” a fost modernizată

Reabilitarea pistei de aterizare - decolare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea a fost finalizată
Reabilitarea pistei de aterizare - decolare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea a fost finalizată

Reabilitarea pistei de aterizare – decolare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea a fost finalizată cu aproape două săptămâni mai repede decât era prevăzut în contractul de execuție a lucrărilor. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Ilie, care a precizat că firmele sucevene General Construct și Quatro Construct au finalizat lucrările de înlocuire a 80 de dale de beton în 28 de zile, în condițiile în care în contract se preciza că investiția trebuie terminată în 40 de zile.
„Pe 8 octombrie a început repararea pistei aeroportului Ștefan cel Mare, investiție pentru care inițial s-au alocat 185.000 de euro și care avea o durată de execuție de 45 de zile. În urma licitației, oferta cea mai bună a fost de 145.000 de euro, cu un termen de realizare de 40 de zile”, a spus Vasile Ilie.
Recepția lucrărilor a fost făcută în cursul zilei de ieri, iar de astăzi, pista va putea fi folosită în totalitate. Vasile Ilie a arătat că, pe perioada derulării lucrărilor, companiile aeriene Blueair și Tarom, care operează de pe aeroportul din Salcea, au folosit doar 1.400 de metri din cei 1.800 cât are pista.
Vicepreședintele CJ Suceava a mai spus că înaintea începerii lucrărilor de modernizare a pistei, compania Carpatair a anunțat că nu va mai opera până la finalizarea investiției, zborurile urmând să fie reluate pe data de 14 noiembrie 2009.
Vasile Ilie a mai adăugat că Aeroportul „Ștefan cel Mare” este pregătit în momentul de față pentru perioada de iarnă, existând stocurile necesare de lichid pentru degivrare, uree pentru dezghețarea și prevenirea înghețului pe pistă, precum și mijloacele pentru deszăpezire.

Recomandări

Contractul de finanțare pentru construirea grădiniței cu program prelungit în cartierul Obcini a fost semnat

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Gheorghe Șoldan consideră că este inacceptabil ca deszăpezirea pistei Aeroportului Suceava să se facă cu un utilaj agricol