Cu lopețile-n spinare

Pirotehniștii ISU Suceava au săpat ore în șir în căutarea unui depozit de muniție



– Asta, după ce un bătrân din Valea Moldovei și-a adus aminte că în grădina de lângă casa sa se află îngropat un întreg arsenal de muniție de război
Un bătrân în vârstă de 77 de ani i-a pus la treabă pe pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, după ce și-a amintit că, în grădina de lângă casa sa, se află îngropat un întreg arsenal de muniție de război. Constantin Axinte, din comuna Valea Moldovei, și-a adus aminte de depozitul de muniție, zilele trecute, când unul dintre nepoții săi, plecați la muncă în Italia, i-a mărturisit că vrea să-și construiască o casă pe terenul din grădina cu pricina. În acel moment, septuagenarul și-a amintit cum, pe vremea când era copil, tatăl său i-a spus să nu se joace în acel loc, întrucât acolo ar fi îngropate, de pe vremea războiului, lăzi cu muniție, proiectile antitanc și dispozitive de armament. Toate acestea au ajuns și la urechile polițiștilor din localitate, care au sesizat ISU Suceava. Sâmbătă dimineață, în jurul orelor 8.30, grupa pirotehnică a ISU Suceava a fost trimisă la Valea Moldovei, la fața locului sosind și polițiștii din localitate, precum și mai mulți angajați de la primărie. Cu lopeți și detectoare de metale, cei aproximativ 15 oameni implicați în descoperirea arsenalului de muniție s-au pus pe treabă. Au săpat ore în șir și au cercetat fiecare metru pătrat cu detectoarele de metale. Deși au verificat fiecare bucățică din grădina cu pricina, pirotehniștii nu au găsit nimic, abandonând căutările și întorcându-se la unitate, după aproximativ cinci ore de săpat.



Recomandări