Zi de zi, străzile Sucevei sunt străbătute de microbuze de maxi-taxi pirat, care fură clienții firmelor de transport public autorizate, folosindu-se de niște trasee fantomă, afișate pe bucăți de hârtie lipite de bordul mașinii.
Ciudat este că autoritățile de control nu s-au sesizat deloc, în ciuda faptului că mașinile respective sunt extrem de vizibile prin oraș, circulând în plină zi pe principala arteră de circulație a Sucevei.
Maxi-taxi pirat, pe trasee fantomă
În primul rând, acestea se remarcă prin lipsa acelor însemne specifice microbuzelor TPL, inscripționate cu Primăria Municipiului Suceava, ori cu cea a ATPL (Asociația Transportatorilor Publici Locali), singurele care sunt autorizate să oprească în toate stațiile din municipiul Suceava și să transporte călători de la o stație la alta.
Microbuzele pirat nu doar că nu au nici unul din aceste însemne sau numere de identificare a traseului pe care sunt autorizate, dar nu au nici un însemn al firmei pentru care efectuează curse, fie ele și intrajudețene, așa cum pretind după afișul de hârtie, lipit în geam și la fel de simplu de dezlipit oricând.
Mai mult, maxi-taximetriștii pirați readuc moda „șoarecilor” care strigă în stații, pentru a ademeni călători. Aceștia coboară în stații precum Policlinică, Bancă, Centru, Bazar, chemând pe cei care așteaptă un mijloc de transport în comun și indicându-le stații în care opresc, pentru a-i determina să meargă cu ei.
Numai în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, două astfel de microbuze de maxi-taxi, marca Volswagen Crafter, înmatriculate SV 08 MFT și SV 08 MFW, au trecut la interval de cinci minute prin stația de așteptare de la Bazar, preluând clienții autobuzelor TPL și microbuzelor legale de maxi-taxi.
Hârtia din geam, care indică traseul, pomenește doar stațiile Centru – Bancă – Policlinică – Mărășești – Curcubeu – Obcini, stația de plecare, probabil un sat din apropierea Sucevei, care nu stârnea interesul nimănui, fiind abil acoperit cu o altă bucată de hârtie.
Evaziune fiscală cu acoperire legală
În cazul altor asemenea microbuze, pretextul sub care este mascată pirateria de pe străzile Sucevei sunt niște trasee fantomă, pentru care unii transportatori chiar sunt autorizați: Sf. Ilie – toate stațiile din Suceava, Mereni (un cătun din Plopeni) – toate stațiile din Suceava, Moara – toate stațiile din Suceava. Teoretic, asemenea transporturi intrajudețene ar trebui să preia doar călători din satele și comunele pe care le au la bază și să-i aducă la Suceava, oprind în cel mult trei stații comune cu cele ale TPL și ATPL.
În practică, acestea opresc în toate stațiile de pe traseul pe care îl parcurg, prin trucuri precum traseul “mascat” și îndemnurile “șoarecilor”, preluând călătorii dintr-o stație din oraș, pentru a-i duce două-trei stații mai încolo, unde aveau ei de ajuns.
În acest mod sunt păgubiți nu doar transportatorii care plătesc redevență Primăriei Suceava, bugetul local, la care nu se încasează nici un ban din activitatea acestora, dar și bugetul de stat, prin evaziunea fiscală rezultată din faptul că nu sunt eliberate bilete tuturor călătorilor.