Aderarea „rapidă” a României și Bulgariei la spațiul Schengen este „una dintre cele mai importante priorități ale Președinției ungare” a UE, pentru succesul acestei cauze fiind mobilizate „toate energiile”, a declarat ministrul de Interne ungar, Sandor Pinter, conform unui comunicat al ministerului.
„Una dintre cele mai importante priorități ale Președinției ungare este aderarea rapidă a României și Bulgariei la spațiul Schengen și pentru succesul acestei cauze vom mobiliza toate energiile noastre. Țara noastră – cum de altfel și până acum – va oferi tot sprijinul atât Bulgariei, cât și României pentru ca această aderare să aibă loc în cel mai scurt timp. Indiferent cum vor evolua lucrurile, președinția ungară dorește ca, în momentul în care va predea ștafeta Poloniei, problema aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen să se fi încheiat în mod mulțumitor din punctul de vedere a celor două țări”, se arată în comunicatul postat, în limba maghiară, pe site-ul Ministerului de Interne ungar.
Comunicatul face o referire la „o conferință de presă internațională, susținută de dr. Pinter Sandor, în data de 5 ianuarie, la Hotelul Intecontinental din Budapesta”, unde un jurnalist i-a adresat înaltului oficial ungar o întrebare pe tema aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, formulată astfel: „Pe domnul ministru Pinter aș dori să-l întreb despre România și Bulgaria și spațiul Schengen. Parisul și Berlinul au afirmat că în perioada următoare nu văd motiv ca aceste două țări să adere. Prima mea întrebare este dacă această temă va fi abordată la ședința informală care are loc la Budapesta? A doua întrebare este dacă există posibilitatea ca în următoarele șase luni situația să se schimbe sau această cauză este una pierdută?”.
Pinter s-a declarat optimist și a spus că nu privește „la nimic, ca o cauză pierdută”, spunând că „este mult de lucru atât în Bulgaria, cât și în România în scopul aderării la Schengen” și că „specialiștii și-au făcut treaba, specialiștii la prima citire și-au dezbătut opiniile și la finele lunii ianuarie vor face public această opinie.”
„Sunt un om optimist și nu privesc la nimic ca o cauză pierdută. Este mult de lucru atât în Bulgaria, cât și în România în scopul aderării la Schengen. S-au pregătit mult pentru acest lucru, au stabilit sisteme, au învățat colegii polițiști, vameși, pentru a putea satisface asumările Schengen. Cunoaștem pozițiile franceză și germană, dar există pași juridici stabiliți, care trebuie efectuați. Specialiștii și-au făcut treaba, specialiștii la prima citire și-au dezbătut opiniile și la finele lunii ianuarie vor face public această opinie. Atunci, în cunoștință de cauză a acestei opinii vom face următorul pas, și în fața Consiliului, trebuie să discutăm, cunoscând această opinie, în ce mod și ce mai trebuie făcut în Bulgaria și România ca aceste țări să poată adera”, a răspuns ministrul, conform site-ului Ministerului ungar de Interne.
În acest context, Sandor Pinter a subliniat că procedura de urmat în acest proces este clară și implică un vot unanim din partea țărilor membre ale UE privind admiterea de noi membri în spațiul Schengen: „Procedura în această privință este evidentă: este nevoie de 100% poziția și votul țărilor Schengen pentru a deveni membri”.
„Dacă nu obținem acest 100%, atunci cele două țări nu devin membre Schengen. Apreciez că cel târziu până în iunie va trebui să ajungem la o poziție politică ce mai trebuie realizat în cele două țări, cu ce termene, ca să poată schimba această părere germană și franceză”, a conchis ministrul, referindu-se la posibilitatea ca unanimitatea să nu fie întrunită.
Declarațiile ministrului, preluate de agenția germană DPA au stârnit controverse și au provocat reacții aprinse în România.
Aderarea României și Bulgariei la Schengen nu va avea loc în martie, cele două țări putând fi integrate în spațiul Schengen cel mai devreme în octombrie, a declarat, miercuri, ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, citat de agenția dpa, conform NZZ.ch.
Pinter a afirmat că până în luna iunie va deveni clar ce criterii mai au de îndeplinit cele două țări, iar aderarea ar putea avea loc cel mai devreme în luna octombrie.
„Luna martie este exclusă”, a declarat, de asemenea, un diplomat european, citat de NZZ.ch, care adaugă că aderarea celor două țări la spațiul Schengen a generat deja dispute în Uniunea Europeană.
Pinter a afirmat însă că aderarea României și Bulgariei rămâne pe agenda de lucru a președinției ungare a UE.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că declarația ministrului ungar de Interne ca atare – și nu relatarea apărută în presă – este „cât se poate de constructivă și de realistă”, el mulțumind președinției ungare a UE pentru „abordarea optimistă”.