Cântăreții care vor evolua în cadrul B’estival, ce se va desfășura pe 29 iunie, 30 iunie și 1 iulie, la București, au cerut organizatorilor să le pună la dispoziție în culise fructe și legume proaspete, fără a pretinde însă extravaganțe culinare.
Potrivit organizatorilor festivalului, Emag!c Entertainment, cântăreața Pink a solicitat ca backstage-ul ei sa fie ornat cu flori și plante. Ea a mai vrut să i se pună la dispoziție un blender și multe fructe și legume, pentru a-și prepara singură sucurile naturale. De asemenea, și membrii formației Faithless vor să mănânce sănătos, ei specificând că nu doresc sub nici o formă produse de tip fast-food în culise. În schimb, au anunțat că preferă arahide, alune, caju și migdale, precum și cinci sticle de șampanie rose.
Rockerul Marilyn Manson dorește de asemenea să îi fie servite în cabină multe fructe proaspete (pepeni, căpșune, cireșe, struguri verzi, avocado) și unt de arahide. El a subliniat că nu vrea sub nici o formă ciuperci în mâncarea lui.
Pe de altă parte, Alice Cooper a cerut la cabină frapuccino de vanilie, bere fără alcool și suc fără cofeină.
B’estival va avea loc în zilele de 29 iunie, 30 iunie și 1 iulie și se va desfășura în aer liber, în cadrul complexului Romexpo, pe o suprafață totală de peste 30.000 de metri pătrați. Festivalul va prezenta pe câțiva dintre cei mai în vogă artiști internaționali ai momentului: Marilyn Manson, Alice Cooper, Pink, Faithless, Reamonn, Morcheeba, Kasabian, Wu-Tang Clan și Hooverphonic.



