Presiunea imobiliară asupra spațiilor verzi din municipiul Suceava a dus la dispariția pinilor cu o vechime de aproape 50 de ani din zona sensului giratoriu de la Galleria.
Pinii, care se aflau pe marginea străzii spre Moara, pe partea stângă, în zona cunoscută sub numele de Autoservice, au fost tăiați parțial la jumătatea lunii mai, pentru ca acum să fie îndepărtate și trunchiurile golașe rămase în urmă după ce muncitorii care îi tăiau și-au luat tălpășița când au fost luați la întrebări.
Ieri, un buldozer nivela deja terenul, scoțând și rădăcinile arborilor, pentru ca în scurt timp, acolo să fie amenajată o nouă vulcanizare.
Palma de teren de pe care au fost rași arborii este este o proprietate privată, fiind retrocedată cu mulți ani în urmă. În urma unor neînțelegeri dintre cel care construiește acum vulcanizarea cu cei din spațiul în care își desfășura activitatea anterior, în aceeași zonă, bucățica de teren de la stradă a devenit locația perfectă pentru a-și continua activitatea, fără a-și pierde clienții, încât copacii au fost sacrificați, mai ales că nu figurau ca făcând parte din spațiile verzi ale municipiului.
La intrarea în Suceava
Pini tăiați pentru a face loc unei vulcanizări auto pe o palmă de teren
