Sport funciar

Ping pong cu cererile de retrocedare a terenurilor din cartierul Obcine



Ping pong cu cererile de retrocedare a terenurilor din cartierul Obcine
Ping pong cu cererile de retrocedare a terenurilor din cartierul Obcine

Cererile locuitorilor comunei Șcheia de retrocedare a unor terenuri în cartierul Obcine din municipiul Suceava întârzie să fie soluționate. Și asta din cauză că încă nu este clar care dintre comisiile de fond funciar va trebui să le proceseze, Șcheia sau Suceava. Cererile au fost depuse inițial la Comisia de fond funciar a comunei Șcheia, care le-a transmis spre soluționare Comisiei de fond funciar a municipiului Suceava. De aici, cererile au ajuns din nou la Șcheia, care acum a cerut sprijinul Comisiei județene de fond funciar în lămurirea problemei. „Noi am primit cererile dar le-am trimis spre soluționare comisiei de fond funciar Suceava, ținînd cont că terenurile revendicate se află în administrarea municipiului reședință de județ. Suceava ni le-a trimis înapoi cu adresă că terenul ar fi înscris în Cartea Funciară a localității „Sf. Ilie”. Noi vom fi nevoiți să le înaintăm din nou comisiei de fond funciar Suceava pentru că, potrivit legii 247, cererile se soluționează de localitatea pe teritoriul căreia se află terenurile revendicate. Am cerut în acest caz sprijinul Comisiei județene de fond funciar de la Prefectură”, a spus primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc (foto), care deține funcția de președinte al Comisiei locale de fond funciar. În cauză este vorba de 51 de cereri depuse de locuitori ai comunei Șcheia, limitrofă municipiului Suceava, care solicită retrocedarea a 11 hectare de teren în cartierul Obcine. „Terenul revendicat aparține domeniului public și pe el se află amplasate parcări, locuri de joacă pentru copii, spații verzi și alei”, a precizat Andriciuc. Cel mai probabil respectivii cetățeni vor primi despăgubiri pentru suprafețele de teren revendicate. La comisia locală de fond funciar Șcheia au fost depuse 629 de cereri la Legea 247 prin care se solicită retrocedarea a 733 de hectare de terenuri, din care 516 hectare de terenuri agricole și 217 hectare forestiere. Rezerva de teren a comunei Șcheia este de numai 43 de hectare. „Probabil că multe dintre cereri care însumează zeci de hectare de teren vor fi respinse deoarece au fost depuse de moștenitorii proprietarilor nemți care au fost repatriați în 1941 și care au fost despăgubiți de statul român la vremea respectivă”, a mai spus primarul Andriciuc.



Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Viceprimarul Dan Cușnir prezintă „schema diabolică” în urma căreia a fost amenajat chioșcul Trident de pe Mărășești

Chioșcul Trident, amplasat între blocuri, pe Mărășești, după lucrarea de extindere și modernizare
Chioșcul Trident, amplasat între blocuri, pe Mărășești, după lucrarea de extindere și modernizare