Graficianul satiric sucevean Mihai Pînzaru PIM, care s-a reîntors recent de la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de la Callatis (festival care s-a desfășurat în acest an într-o formulă nouă cu genericul Euro Callatis), manifestare estivală de amploare organizată de Primăria Municipiului Mangalia și Aldaco Film, împreună cu Antena 1 TV și Impact Advertising, a realizat pe parcursul celor șapte zile peste…3000 de desene. PIM, care a făcut parte dintr-un grup alcătuit din sculptorul Geo Goidaci (un transilvănean stabilit în Germania, implicat în conducerea Asociației pentru promovarea tradiției și culturii românești – GEFORUM – din Munchen), caricaturistul Leonte Năstase, tânărul artist plastic Valentin Chibrit (un nume care s-a impus sub egida Academiei POPA’S) și Elvira Romaniuc, directorul Muzeului Obiceiurilor Populare Bucovinene din Gura Humorului, a reprezentat la festivalul în cadrul căruia a avut loc ediția inaugurală a Salonului Artiștilor Români de Pretutindeni – SARP (realizat la Complexul „President” din Mangalia cu sprijinul asociațiilor românești din străinătate, care a antrenat, la această primă ediție, un număr de 27 de artiști expozanți și 4 scriitori din 13 țări de pe mapamond) atât Colegiul PIM cât și CUB-ul (Clubul Umoriștilor Bucovineni). PIM împreună cu Leonte Năstase, cu care a șarjat portretistic pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului (9-15 iulie), au fost și graficienii ilustratori ai publicației care a apărut zilnic sub egida acestei manifestări, al cărei producător general este de 9 ani regizorul Cornel Diaconu.





