Sănătate

Pilulele contraceptive scad semnificativ riscul de cancer ovarian

Pilula contraceptivă poate proteja femeile împotriva cancerului ovarian pe o perioadă de cel puțin 30 de ani de la încetarea tratamentului și a prevenit, până în prezent, 100.000 de decese din cauza acestei boli în lumea întreagă, potrivit unui studiu britanic, preluat de AFP.
Studiul, finanțat de asociația caritabilă Cancer Research UK, din Marea Britanie, va apărea, sâmbătă, în revista medicală The Lancet.
Pentru a realiza acest studiu, profesorul Valerie Beral (Oxford, Marea Britanie) și colegii săi au analizat 45 de studii epidemiologice asupra cancerului ovarian realizate în 21 de țări (mai ales din Europa și Statele Unite) și la care au participat 23.257 de femei bolnave de cancer și 87.303 de femei sănătoase.
„În cursul următoarelor decenii, cel puțin alte 30.000 de cazuri de cancer ovarian vor fi, probabil, evitate anual datorită utilizării pilulei contraceptive”, indică studiul.
În 2002, aproximativ 120 de milioane de femei din lumea întreagă utilizau pilula contraceptivă. 80 de milioane dintre acestea erau înregistrate în țările în curs de dezvoltare, fiind persoane cu venituri mici și medii. Specialiștii prevăd o creștere a numărului lor și, implicit, o creștere a numărului de vieți salvate.
Contraceptivele orale au fost asociate cu un risc crescut de cancer mamar și al colului uterin. În schimb, aceleași pilule contraceptive par a proteja organismul împotriva altor tipuri de cancer, precum cel ovarian, uterin sau colorectal, se indică în The Lancet.
Articolul confirmă, „fără nici un dubiu”, faptul că pilula contribuie la prevenirea cancerului ovarian, subliniază un editorial din The Lancet. Studiul demonstrează că acest avantaj se menține pe parcursul a foarte mulți ani.
În țările bogate, potrivit acestui studiu, o perioadă de zece ani de utilizare a pilulei poate contribui la reducerea, înainte de vârsta de 75 de ani, a incidenței noilor cazuri de cancer ovarian de la 12/1.000 la 8/1.000 și a mortalității de la 7/1.000 la 5/1.000.
„Beneficiile contraceptivelor orale împotriva cancerului ovarian sunt independente de compoziția lor”, spun specialiștii de la revista The Lancet. Amintind de contraindicațiile contraceptivelor – tromboze, cheaguri sangvine, maladii cardiace, boli hepatice -, revista Lancet pledează pentru un acces mai larg al femeilor la „acest puternic agent de prevenire a cancerului”, fiind de părere că beneficiile depășesc riscurile.

Recomandări

Băieții, mai grijulii decât fetele în utilizarea contraceptivelor, dar cu o frecvență mai mare a comportamentelor sexuale riscante

Mamografii gratuite în scopul depistării cancerului la sân, pentru 120 de sucevence, efectuate de caravana Institutului Oncologic din Iași

Mamografii gratuite în scopul depistării cancerului la sân, pentru 120 de sucevence, efectuate de caravana Institutului Oncologic din Iași