Pilde ortodoxe pentru copii

Salcia plângătoare.
A fost odată un copac mândru, care își înălța cu trufie ramurile spre cer. După ce Pilat chemă pe Iisus la judecată și-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostașilor, care îl schingiuiră. Oștenii se duseră în grădină ca să-și caute nuiele și numaidecât își puseră ochii pe ramurile zvelte ale sălciei, care stătea în mijlocul grădinii și din care rupseră o mulțime.
Salcia nu bănuia la ce aveau să slujească ramurile sale. Dar văzu îndată cum Iisus fu adus acolo. Oștenii cruzi îi smulseră haina, îl legară de un copac și-l loviră cu nuielele până ce țâșni sângele.
Iisus îndură toate chinurile fără ca din gura lui să iasă o vorbă de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă, îi era rușine că-și oferise ramurile pentru un lucru atât de rău și nu mai îndrăznea să-și întindă ramurile către cerul albastru; jelind, ea își aplecă frunzele și ramurile la pământ.
Oamenii începură de atunci să planteze salcia pe morminte. Și așa se făcu, dintr-o mândrețe de copac, salcia aplecată și plângătoare.
Bogații și săracii.
Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic și înțelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porțile și a ieșit să vadă ce se întâmplase. Nu-și putea crede ochilor … Dacă în palatul său toți oamenii erau mulțumiți și aveau de toate, acum vedea însă că la porți erau adunați nevoiași, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinții săi sunt bolnavi și el nu are bani nici de hrană și nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulțime de oameni nevoiași, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-și spună păsul. Mâniat de această situație pe care sfetnicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat și i-a chemat pe toți bogătașii la el. Când aceștia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:
– Voi sunteți cei mai bogați oameni din regatul meu. Aveți atâta avere încât ați putea să vă construiți fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-ați uita și în jurul vostru, ați vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiți de treburile cetății. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzați. Doar de voi înșivă depinde ca acești oameni să o ducă mai bine. Puteți să îi ajutați și vă poruncesc să o faceți!
După câteva zile, regele a văzut că nimic nu se schimbase. Chemându-i iarăși la el pe cei mai bogați dintre supușii săi, le-a spus:
– Văd că nu aveți suflet! Cum de nu vă e milă de cei ce se luptă cu greutățile, zi de zi?! Dacă nu o faceți voi, atunci o s-o fac eu! Iată ce poruncesc: de azi înainte, pentru fiecare sărac mort de foame, în regatul meu, va fi omorât și un bogătaș! De mâine, ne vom întâlni în fiecare seară și, dacă aflu că, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sorții vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru că voi înșivă vă faceți vinovați de moartea acelui om, căci l-ați fi putut ajuta, dar n-ați făcut-o. Ne vedem mâine seară!
Se spune că, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame în regatul acela!
“Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu știi care va fi sfârșitul lui. (…) Judecata este rară milă pentru cel ce n-a făcut milă.” (Sfânta Scriptură)
Omul ipocrit.
După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un țăran s-a așezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o rață sălbatică și s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Ușor, țăranul și-a scos căciula și – zdup! – a prins pasărea.
– Ce noroc pe capul meu, și-a zis. O să fac un foc de vreascuri și o să prăjesc rața asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului și, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, țăranul a mai zis:
– O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, și să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcălește. Așa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.
“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuiește fie se nedreptățește pe sine, fie nedreptățește pe altul.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)