Tânărul
„Povestea vorbește de: infatuare, superficialitate, iresponsabilitate în comportament, setea de celebritate, esența vieții”
Un tânăr rege, pentru a-și arăta valoarea, obișnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al țării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie și întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.
Într-o zi, tânărul porni război împotriva țării vecine. Bătrânul rege amintindu-și câte prostii făcuse el însuși la tinerețe și că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înțelepciune, porunci căpitanilor săi, să-l prindă viu. Când acesta fu adus și-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios și-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare…
–Bine, îți mai dau o șansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.
A doua zi i se puse în brațe un vas plin ochi cu apă și i se spuse:
–Va trebui să înconjori curtea, fără să verși nici-un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.
Regele poruncise ca supușii săi să se așeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească și să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude…
Tânărul reuși să înconjoare curtea, fără a risipi nici-un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
–De ce n-ai întors batjocura mulțimii, care te jignea și batjocorea?
–N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
–Dar de ce n-ai răspuns măcar celor, care te lăudau?
–N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească…
–Tinere, vezi așa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că țara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care soarta ți l-a dat în grijă. Țara și poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească și o misiune, pe care trebuie s-o îndeplinească.
Spunem povestea: unui tânăr, care se risipește,
celui ce crede că scopul, scuză mijloacele,
omului grăbit să se afirme cu orice preț,
colaboratorului demagog și sicofant,
când vrem să explicăm esența vieții.
Firul de ceapa
„Povestea relevă: egoismul, prostia speranța, egalitatea șanselor, judecarea celorlalți„
Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor păcătoșilor din Iad și cobora des, să-i roage să-și amintească binele făcut în viață.
–Poate totuși ai făcut o cât de mică faptă bună! Încearcă să-ți amintești! Îi ruga el pe păcătoși.
Într-un târziu o doamnă și-a amintit:
–Eu! Eu am dat unui cerșetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
–Bineînțeles că este! S-a bucurat îngerul.
Apoi a alergat la Arhivele Cerului și a verificat povestea cu ceapa…A adus coaja de ceapă în Iad și i-a spus femeii:
–Ține-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt și împreună vom zbura în sus. Așa vei ajunge în Cer!
Zis și făcut. Coaja de ceapă a rezistat și nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alți păcătoși au prins de veste și degrabă s-au agățat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape și ei din Iad. O mulțime de oameni atârnau de picioarele și poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toți zburau spre Cer. Când femeia a privit în jos și a văzut mulțimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe și ea va cădea. Așa că a început să-i împingă pe ceilalți cu piciorul, încercând să-i dea jos, și spunându-le:
–Voi rămâneți acolo în Iad, păcătoșilor! Căci voi n-ați făcut nici un bine!
În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt și cu toții au căzut în Iad…
Ea păcătoasa, judecase pe alții…
(după Doistoievski)
Spunem povestea: celui gata să rateze o ultimă șansă,
omului egoist, meschin,
pentru a da speranță disperatului,
ca să arătăm că nu trebuie judecați ceilalți,
pentru a arăta că egoismul e semn de prostie.
Prostia și vanitatea
Povestea relevă: prostia, lăcomia, setea de mărire, orgoliul prostesc.
Regele Pedro al Braziliei, a vrut să ridice primul spital public în țara sa, dar n-a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în țară, că oricine va dărui pentru spital un milion de pesos, va deveni duce, cine va da o jumătate de milion, conte, iar pentru o sută de mii de pesos, baron… Cât ai clipi, s-au strâns banii trebuitori pentru ridicarea spitalului.
Toată suflarea a venit la inaugurare și pe placa comemorativă au putut citi:
„Spitalul a fost ridicat de prostia și vanitatea omenească, pentru cei suferinzi.”
Spunem povestea: celor care nu găsesc sponsorizări pentru proiecte,
vanitoșilor, orgolioșilor, pentru a arăta că în orice rău este și un bine,
spre bucuria celor ce cred că scopul scuză mijloacele.
(www.sfant.ro)