1. Cum trebuie judecat păcatul?
Păcatul trebuie judecat cu asprime și iată pentru ce:
Prin jertfa de pe Cruce, Mântuitorul a recâștigat, pentru cei ce cred în El, harul sfințitor pierdut prin păcatul strămoșesc, precum și putința de a se mântui și a dobândi fericirea veșnică. Prin păcat însă, credinciosul nesocotește jertfa Mântuitorului, se arată nemulțumitor față de Ziditorul și Binefăcătorul său ceresc și-și primejduiește mântuirea sufletului, pentru dobândirea căreia el trebuie să jertfească toate bunurile pământești, căci „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8, 37).
Păcatul aduce nenumărate suferințe, care slăbesc și otrăvesc puterile sufletești, nimicește viața trupească prin felurite patimi și boli și distruge buna înțelegere dintre oameni. Prin aceasta suferă și rânduiala de obște, cea întemeiată pe rânduiala morală voită de Dumnezeu.
Păcatul, deci, trebuie judecat foarte aspru, fiindcă el nesocotește poruncile lui Dumnezeu și-l face pe credincios dușmanul Tatălui său ceresc. De aceea, păcatul nu rămâne fără pedeapsă.
2 Care este pedeapsa păcatului?
Pedeapsa păcatului este blestemul lui Dumnezeu. Dreptatea dumnezeiască cere ca fiecare faptă, bună sau rea, să-și aibă plata ei, pentru ca Dumnezeu, după cum citim în Sfânta Scriptură: „Va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Rom. 2, 6).
Faptele sunt judecate mai întâi de conștiința morală a credinciosului. Fapta bună aduce mulțumire, liniște și fericire, pe când fapta rea aduce tulburare lăuntrică, neliniște chinuitoare și mustrare neîncetată din partea conștiinței.
Mustrările conștiinței sunt mai amare decât durerile trupești și ele aruncă uneori pe păcătos în ghearele morții, cum l-au aruncat pe Cain, ucigătorul de frate, sau pe Iuda, vânzătorul Mântuitorului.
Uneori însă conștiința nu-și rostește judecata ei, fiind slăbită și adormită prin păcat. Alteori se pare că păcătosul rămâne nepedepsit de Dumnezeu. Totuși, dreptatea lui Dumnezeu nu rămâne fără urmare. Dumnezeu încearcă pe unii spre a-i întări și mai mult în credință, trimite suferințe altora spre ispășirea păcatelor și se arată răbdător față de cei nelegiuiți până în clipa morții lor.
Adevărata răsplată și pedeapsa urmează însă în viața viitoare. „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16, 27). „Și se vor aduce înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte pastorul oile de capre… Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii… Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui… Și vor merge aceștia la osânda veșnică, iar drepții la viața veșnică” (Matei 25, 31-46).
