– Obârșia sufletului este Dumnezeu, iar locașul lui este omul. Măreția, valoarea și noblețea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască.
– Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însuși Fiul Său în lume.
– Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota și Și-a vărsat scump Sângele Său pe cruce.
– Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ.
– Pentru el au fost făcute toate frumusețile lumii acesteia.
– Pentru el există Împărăția Cerurilor și toate bunătățile vieții veșnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit „și la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).
Nu există deci pe pământ vreun lucru mai valoros decât sufletul. Dacă am pune într-o balanță, de o parte, lumea întreagă cu toate bogățiile, frumusețile și plăcerile ei, iar de cealaltă parte un singur suflet omenesc, balanța va înclina spre partea acestuia din urmă. Mântuitorul Însuși ne spune foarte clar: ”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”
Putem agonisi toate bogățiile pământului, putem dobândi toată slava și admirația lumii întregi, putem să ne însușim înțelepciunea și știința tuturor neamurilor și a tuturor înțelepților, dar dacă ne-am vândut sufletul diavolului sau l-am lăsat să se pângărească prin păcat și să meargă în iad, am pierdut totul. Căci toate celelalte nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu, dacă nu dobândim mântuirea.
Sau altfel spus, putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobândi la loc, afară de suflet. Dar cum putem pierde sufletul? Piere el, oare, prin moarte? Nu, pentru că sufletul este nemuritor și trăiește veșnic chiar după moartea trupească. Ceea ce omoară sufletul este păcatul, iar primejdia care-l amenință pe lumea cealaltă este iadul.
În suflet stau rațiunea sau mintea, priceperea și judecata…
În suflet stă toată superioritatea ființei umane față de restul viețuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau rațiunea sau mintea, priceperea și judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii și o cucerește spre folosul său. Prin darul vorbirii oamenii se înțeleg și se apropie unii de alții, iar prin darul creării valorilor de artă și prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.
