1. Cei ce cunosc pe Dumnezeu sînt plini de toată bunăvoința și, dorind cele cerești, disprețuiesc cele pămîntești. Unii ca aceștia nu plac la mulți, dar nici lor nu le plac multe de aceea sînt nu numai urîți, ci și luați în rîs de mulți smintiți. Ei însă rabdă toate în sărăcie, știind că cele ce par multora rele pentru ei sînt bune. Căci cel ce înțelege cele cerești crede lui Dumnezeu, știind că toate sînt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înțelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu și că a fost făcută pentru mîntuirea omului. (Antonie cel Mare)
2. Numai omul este în stare să primească pe Dumnezeu, căci numai acestuia îi vorbește Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Și prin toate prevestește oamenilor vrednici de el bunătățile viitoare. (Antonie cel Mare)
3. Fă bine celui ce te nedreptățește și-ți vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmașul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrînarea și cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoștința de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare și printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rînd, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)
4. Cînd te întorci cu mulțumire spre așternutul tău, aducîndu-ți aminte de binefacerile și de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu și umplîndu-te de înțelegerea cea bună, te vei veseli și mai mult, iar somnul trupului tău se va face trezvie a sufletului și închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplîndu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul și puterea o adînc simțită slavă Dumnezeului a toate. Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulțumire cumpănește mai mult decît toată jertfa cea de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
5. Este de trebuință să arătăm și căile monahilor care au călătorit mai înainte de noi și pe acelea să umblăm și noi. Căci multe sînt cele făcute și zise de ei bine. Între ele și aceasta o zice careva dintre dînșii: ”Mîncarea mai uscată și viețuirea aspră, împreunată cu dragostea, duce pe monah mai repede la limanul nepătimirii”. (Evagrie Ponticul)
6. Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Așadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc și ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e și dătătorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)
7. Nimic nu duce pe cineva așa de neîndoielnic la munci, ca a face pe mulți să rîvnească la propriile lui rele. Pierzania celor ce-l imită e adaos la pedeapsa celui ce l-a învățat. Dar nu mică este osînda și a celor ce nu au lepădat imitarea ca rușinoasă, fiindcă s-au făcut învățători ale celor rele, de a căror lecție blestemată fug, cu bună judecată, cei ce se folosesc de cuget înțelept. (Nil Ascetul)
8. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gînd să faci. (Marcu Ascetul)
9. Cel ce, asemenea orbului, și-a lepădat haina și s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui și propovăduitorul învățăturilor celor mai înalte. (Marcu Ascetul)
10. Pe cel ce a încetat de-a mai păcătui și s-a pocăit nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu îl mustri, mai întîi descoperă-ți păcatele tale. (Marcu Ascetul)
11. Primește necazurile, că întru nimic nu te păgubește în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală. (Marcu Ascetul)
12. Nu cugeta și nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătorește fără scop, va osteni în zadar. Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtuțile săvîrșește un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea și milostenia întorc pe cei ce nu poartă de grijă. (Marcu Ascetul)
13. Cînd un om folosește pe altul prin cuvinte sau fapte, să știe amîndoi că e de față harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu înțelege Cel ce laudă pe aproapele în chip fățarnic îl va osîndi după o vreme și va fi el însuși rușinat. (Marcu Ascetul)
14. Față de încercările care vin, mulți s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune și pocăință, nimeni n-a scăpat de asuprire. (Marcu Ascetul)
15. Cele rele își primesc puterea una de la alta; de asemenea și cele bune cresc una prin alta și pe cel părtaș de ele îl mînă și mai mult înainte. (Marcu Ascetul)
16. De vrei să te mîntuiești, iubește cuvîntul adevărat și nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. Un cuvînt adevărat a schimbat puii de năpîrci și le-a arătat să fugă de mînia ce va să vie. (Marcu Ascetul)
