Cuviosul Martirie.
În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deși tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv și smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mănăstire vecină, unde se afla starețul său întru rugăciune. Și cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac și foarte bătrân, că vrând să meargă la starețul, la care mergea și Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile…De îndată fericitul Martirie și-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate și l-a dus până la mănăstire. Starețul său, care văzuse totul cu ochii duhovnicești, a început să strige la frați:
–Alergați și deschideți poarta mănăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mănăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfățișat ca în icoane, în lumină și i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea și ai căutat cu milă la Mine, tot așa te voi milui, când ajungi în Cer, și miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Starețul a alergat la poartă și văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate?
–De aș fi știut cine este Acela, m-aș fi ținut tare de piciorul lui!
Seara, frații l-au înconjurat pe Martirie și l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simțit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, și numai prin Cuvânt o ține…
Visul.
Povestea spune că: viața e un vis, avem un destin, nimic nu este veșnic, omul e liber succesul este relativ.
Pentru a treia oară tânărul cădea la concursul trienal. Îl tot urmărea ghinionul în vreme ce alți învățăcei, mai puțin înzestrați și mai puțin învățați, aveau mai mult noroc. Plin de tristețe el a plecat din capitală, înapoi spre satul natal, cu bocceaua în vârf de băț.
Surprins de furtună în munți s-a adăpostit într-o peșteră, care era locuința unui bătrân și înțelept călugăr. Pustnicul l-a poftit să șadă pe singura „mobilă” din peșteră, un pat neted de piatră. Trăgând cu coada ochiului la oala cu porumb, care fierbea, l-a întrebat cu bunătate pe tânăr, ce drum mai are de străbătut… acesta i-a povestit despre eșecul său, despre dorința de a nu se da bătut, despre speranțele și ambițiile sale. Pustnicul l-a ascultat în tăcere, apoi l-a îndemnat să se lungească pe pat, să se odihnească, înainte de a-și continua călătoria…
După trei ani, tânărul a primit titlul de prim învățat al împărăției. A cunoscut îndată gloria. Mai întâi șirul de serbări de neuitat: numele său proclamat de un crainic prin portavoce înaintea mulțimii adunate, apoi înmânarea solemnă a costumului de curte de către marele șambelan, procesiunea prin capitală, călare pe un cal alb, apoi până în satul natal, unde timp de câteva zile, serbările și ospețele s-au ținut lanț. Și-a luat apoi în primire înaltele îndatoriri publice, a urmat căsătoria cu cea mai frumoasă dintre fiicele împăratului. Apoi după câțiva ani i s-au născut fii frumoși și a fost înălțat la rangul de prim-ministru…A ajuns pe culmea gloriei și bogăției, din care s-a înfruptat timp de cincisprezece ani.
A urmat o năvălire a barbarilor. Primele bătălii au fost un dezastru pentru împărat. Chemat să preia comanda oștirii, a izbutit să-i respingă pe năvălitori, după care le-a cotropit ținuturile și l-a ucis pe regele lor.
Farmecul sălbatic, al reginei barbare l-a cucerit și l-a subjugat. Mânat de patima nestăvilită, a uitat cu totul de soție, de cămin, de datoria către rege și țară. Zadarnic l-a chemat regele înapoi. În cele din urmă regele său, s-a văzut nevoit să trimită oaste împotriva lui. Dar el s-a răzvrătit, a vrut să se împotrivească prin luptă, iar căpitanii săi l-au trădat și l-au dat pe mâna împăratului. Cu toate rugămințile soției sale, împăratul l-a condamnat la moarte. În noaptea de dinaintea osândei întreaga viață i s-a perindat prin fața ochilor: copilăria săracă, truda de învățăcel, ascensiunea fulgerătoare, fericirea, patima îmbătătoare, rătăcirea și prăbușirea neașteptată.
Tânărul a deschis ochii. Se afla în peșteră, culcat pe patul neted de piatră. Lângă el ghemuit, bătrânul își mesteca încet fiertura. Doar zgomotul ușor al lingurii lovind fundul oalei, abia mai deslușit decât cântecul focului, tulbura liniștea muntelui. Ploaia încetase…
– Tinere, lung vis ai mai avut, dar fiertura mea nu-i încă gata. Mai îngăduie-mi o clipă și apoi fă-mi bucuria să împarți cu mine această cină săracă…
Spunem povestea:
cuiva care își acceptă greu soarta celui care se lasă orbit de succes
tânărului care pornește în viață
omului copleșit de insucces
persoanei care nu înțelege în ce moment crucial al vieții se află
celui care trebuie să facă o opțiune
adăugați dvs. o altă posibilă folosire
(sursa: www.sfant.ro)
