Bărbatul îndelung răbdător are multă cumințenie; asemenea și cel ce-și apropie urechea de cuvintele înțelepciunii. (Marcu Ascetul)
Celui învîrtoșat la inimă nu-i folosește cuvîntul unei cunoștințe mai subțiri, pentru că dacă nu e înfricat, nu primește durerile pocăinței. Pe omul puternic să nu-l mustri pentru slavă deșartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate. Cel ce urăște mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubește va lupta și cu obișnuința.
Cînd, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitînd de Dumnezeu, același om pe urmă ți se va arăta că e rău. Întîmplările sensibile sînt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu judecă faptele după intențiile lor. Căci zice: ”Să-ți dea ție Domnul după inima ta”.
Conștiința e o carte naturală. Cel ce o citește cu fapta face experiența ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)
Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu și o împlinește după putere prin osteneli mici scapă de cele mari. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Și cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. Fă totdeauna binele după putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic căci ”cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor”. Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre și celor ce îi slujesc bine le dăruiește slobozirea. Căci zice: ”Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”. (Marcu Ascetul)
Cel ce vrea să facă ceva și nu poate e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca și cînd ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înțelegem atît cu privire la cele bune, cît și la cele rele.
Cînd auzi Scriptura zicînd că Dumnezeu ”va răsplăti fiecăruia după faptele sale”, să nu înțelegi că e vorba de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Împărăția, ci că Hristos va răsplăti faptele necredinței în El sau ale credinței, nu ca un schimbător care cîntărește prețul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul și Răscumpărătorul nostru.
Este o poruncă restrînsă și este alta cuprinzătoare. Prin cea dintîi, se poruncește să dăm o parte din ceea ce avem celui ce
n-are; printr-a doua, se poruncește lepădarea de toate avuțiile. Nici una din virtuți nu deschide singură, prin sine, ușa firii noastre, dacă nu sînt împletite toate întreolaltă. Dacă sîntem datori să facem în fiecare zi toate cîte le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai înainte? Orice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a negrijii trecute, nu e un drept de răsplată. Dacă fapta rău plănuită îi este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele ei. Cel ce priveghează, rabdă și se roagă nestrîmtorat, se împărtășește în chip vădit de Duhul Sfînt. Iar cel ce e strîmtorat în acestea, dar rabdă totuși cu voia, primește și el îndată ajutor. (Marcu Ascetul)
