Drumul strugurilor
Odată Sfântul Macarie (cel din Alexandria) poftise să mănânce niște struguri proaspeți și buni, pe care îi trimisese cineva.
Vrând să-și biruiască pofta, îi trimise unui călugăr neputincios, care poftise și el asemenea struguri.
Dar și acesta, ca să-și înfrâneze pofta, îi trimise altui călugăr și mai slab.
Și așa, unul de la altul i-a trimes, până ce strugurii au ajuns iar la Macarie, întregi și neatinși.
Sfântul, cercetând această întâmplare și aflând că toți frații, deși poftind, se înfrânaseră – mare i-a fost mulțumirea – și, luând strugurii, i-a dat spre mâncare pasărilor cerului.
Să închidem ușile
Era o bătrână într-un sat, căreia nepoții îi spuneau „Bunica-închide-ușa”.
Porecla aceasta și-o căpătase ea astfel:
Ori de câte ori nepoții ei plecau in oraș, la școli sau la cine știe ce treabă, ea le spunea:
– „Dumnezeu să-ți ajute, nepoate, să poți închide ușile bine”.
Iar dacă vreunul o întreba: „Ce uși, bunico?”, ea îi spunea:
– „Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ți închizi întâi ușile urechilor tale la toate șoaptele ispititoare ale satanei. Pe urmă să-ți închizi ușile ochilor tăi: să nu citești cărți rele, pline de otravă și să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliștea ochilor. Tot așa cu ușa gurii. Adu-ți aminte de vorba veche: „Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire buzelor mele”. Și mai adu-ți aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecății. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ți închizi bine ușa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să lași deschise ușile tale numai pentru Dumnezeu… De vei face așa, noroc mare te va întâmpina în viață.”
„Nu pot … „
Un soldat avea prostul obicei să înjure.
Într-o zi, stând de vorbă cu preotul regimentului, soldatul îi zise:
– „M-aș lăsa de înjurătură, dar nu pot.” Preotul îl luă cu sine în oraș și-i zise:
– „Îți dau o sută de lei, dacă tot timpul cât vei fi cu mine nu vei înjura.”
Și vreme de două ceasuri, ei se plimbară prin oraș. Soldatul se ținu de făgăduială și preotul îi dădu suta de lei.
Când se despărțiră, preotul îi zise:
– „Tu, prietene, mi-ai spus că nu poți să te lași de înjurătură pentru nimic în lume. Și iată, văd că numai pentru o sută de lei ai putut să nu înjuri două ceasuri. Atunci, cu și mai mare înlesnire te vei lăsa de această rea apucătură, când vei ști că pentru această faptă bună, vei căpăta o răsplată neînchipuit mai mare și mai frumoasă de la Dumnezeu!”
Și de-atunci, soldatul acela n-a mai înjurat.
Bogăția – războiul – moartea
Un om mergea pe o potecă. Văzu înaintea lui trei azime.
– „Ce să fie?”, își zise.
Atunci, se ivi un om bătrân și-i răspunse:
– „Rupe-le, și vei vedea.”
Omul le rupse. În una erau câteva fire de grâu, în alta câteva picături de sânge, și în a treia viermi.
– „Ce însemnează acestea?”
Bătrânul îi răspunse:
– „Firele de grâu înseamnă bogăție, sângele război, iar viermii, moarte”.
– „Și ce rost au ele?”
– „Bogăția pune vrăjmășie între oameni. Ei se încaieră și își varsă sângele, iar la urmă, pe toți îi paște putrejunea morții.”
Așa se petrece viața oamenilor care nu cunosc pe Dumnezeu.
Foița de țigară
Un om stricat și bețiv, obișnuia să înjure de toate cele sfinte, și să-și facă țigară din filele Noului Testament.
Într-o zi, țigara i se tot stingea.
Vrând să vadă de ce nu arde, o desfăcu și văzu atunci scris: „Care va fi sfârșitul celor ce nu cred în Evanghelie?”
Omul rămase cu inima străpunsă de această întrebare. Orice făcea, ori de ce se apuca, nu mai putea scăpa de aceste vorbe, care îi ardeau ochii și sufletul.
Curând căzu în grea îndoială, pe urmă îl cuprinse o mare mâhnire pentru toate păcatele pe care le făcuse și Dumnezeu îndurându-se de el, bețivul se prefăcu într-un om plin de credință și de omenie.
(sursa: Viața creștină în pilde de Al. LASCAROV-MOLDOVANU)
