Prețul lucrurilor Un om avea un băiat tare leneș. Atât de leneș, că nu făcea nimic toată ziua, dar știa să ceară bani de la părinți ca să-și cumpere dulciuri și jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască și, când băiatul a venit iarăși să-i ceară bani, i-a spus:
– Fiule, eu ți-aș da banii aceștia, dar mă tem că tu nu știi să-i prețuiești. Nu știi valoarea lor și îi cheltuiești fără rost.
– Cum să nu, tată ? Știu foarte bine că banii se câștigă greu și nu îi voi mai risipi.
Dar în timp ce băiatul tot încerca să-și convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînțelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
– Acum să știi că ești pedepsit! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea și să nu te mai întorci până nu vei fi și tu în stare să câștigi un ban.
Băiatul nu a mai avut ce face și s-a dus la brutarul din colțul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca și trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
– Tată, tată – a strigat el, intrând val-vârtej – am câștigat și eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt și doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
– Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le și mie să văd câte sunt …
După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-și mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
– Vezi fiule, de-abia acum știi valoarea banilor. Și doar cine le cunoaște valoarea știe cu adevărat și cum să-i cheltuiască – îi mai spuse tatăl cu dragoste.
“Viața este muncă și numai munca îi dă omului dreptul la viață.
Apa curgătoare dă viață, cea stătătoare devine otrăvitoare.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cei patru ucenici
Odată, patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis și făcut. S-au așezat toți într-o încăpere și au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-și încerce răbdarea și puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a mai putut abține și a zis:
– Să aprindă cineva lumina!
– Ce faci, nu trebuia să tăcem ? – l-a întrebat nedumerit al doilea.
– Proștilor, de ce ați vorbit ? – se repezi al treilea să-i dojenească.
– Ehe, doar eu am tăcut! – se lăudă cu îngâmfare cel de-al patrulea.
Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia și mândria – cele patru ispite care încearcă pe oameni în tot ceasul. De aceea, răbdarea este cel mai bun tovaraș de drum în viață, fie că muncești, că înveți sau că te rogi.
„Unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
Sfântul Grigorie Dialogul
