O mamă și opt copii
O mamă avea opt copii. Cineva o întrebă:
– „Cum faci de-i poți hrăni pe toți?
Mama îi răspunse:
– „Îi iubesc din tot sufletul.”
Altul o întrebă:
– „Câți copii îmbraci și hrănești?”
– „Dacă îi iubesc, nu-i mai număr.”
Doi vecini
Erau odată doi vecini: unul rău, care umbla în căile diavolului, și celălalt era bun, umblând în cele ale lui Dumnezeu.
Într-o zi vecinul rău, ca să-și bată joc, umplu un coș cu tot felul de murdării și-l aruncă în curtea celuilalt, zicând:
– „Iaca, să aibă ce mânca!”
Vecinul, văzând aceasta, s-a dus în târg, a luat un coș nou și venind acasă, l-a umplut cu cele mai frumoase poame din grădina sa.
Pe urmă, a chemat la gard pe copilul vecinului și i-a zis așa:
– „Dă acest coș tatălui tău și spune-i că fiecare dă ce poate și ce are.”
Tatăl, care ispitea în dosul ușii, văzu fapta vecinului și-i auzi vorbele. Fu cuprins de-o grea rușinare și, simțind îndemnul lui Dumnezeu, veni la gard și, întinzând mâna vecinului, îi zise:
– „Tu, prietene, ești mai bun ca mine… Iartă-mă, și să fim prieteni buni.”
Și de-atunci, așa au fost.
„Ca să meargă la biserică…”
Într-o zi de sărbătoare, în mijlocul Londrei, o doamnă de familie bună mergea spre biserică, având cu sine cartea de rugăciuni.
Pe drum văzu o măturătoare de stradă, care stătea tristă. O întrebă:
– „De ce ești tristă?”
Femeia răspunse:
– „Cum să nu fiu? Am căzut de rând azi, – și nu pot merge la biserică…”
Atunci doamna aceea; fără să mai stea pe gânduri, zise măturătoarei :
– „Te rog, dă-mi mie mătura. Îți voi ține locul până ce te întorci de la biserică. Iar d-ta ia cartea mea de rugăciuni.”
Femeia primi. Doamna luă mătura – iar când trecu pe lângă ea o cunoscută, care, uimită, o întrebă:
– „Ce faci? Mături tu, strada?” ea îi răspunse simplu:
– „Da – ca să poată merge măturătoarea la biserică.”
Magnetul iubirii
Era un om foarte fericit. Fața lui totdeauna avea pe ea o strălucire senină iar el mulțumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie așa.
Într-o zi, un prieten, necăjit și chinuit de toate urgiile urii, răzbunării, invidiei… îl întrebă cu ciudă:
– „Cum de izbutești tu să fii așa?”
Acela răspunse, glumind:
– „Am cu mine un magnet minunat…”
– „Glumești, când eu nu-mi văd capul de necazuri!”
– „Nu glumesc deloc. Ascultă puțin. Pe când medicina nu ajunsese la perfecționarea de azi, se scoteau, pe vremea războaielor, gloanțele și schijele din trupurile soldaților răniți cu un magnet puternic. El le trăgea la sine și scăpa pe soldat.”
– „Ei, și ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi?
– „Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fără moarte, ca să scot din sufletele celor ce mă urăsc și mă vrăjmășesc, plumbii răutății și ai urii – și așa, să-i fac să mă iubească.”
– „Ce magnet, omule?”
– „Cel mai bun, pe care ai puterea să-l ai și tu; îl găsești gratis în învățătura creștinească.”
– „Care-i?”
– „Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate răutatea din sufletele semenilor noștri.”
Izvorul iubirii
O femeie îmi istorisi așa:
– „Vezi, domnia ta mâna mea schiloadă? Ei trebuie să-i mulțumesc, că astăzi sunt fericită”.
Zise mai departe:
– „Trăiam mai înainte fără mulțumire. Eram întreagă, dar nu eram fericită. Bărbatul meu adesea, uita de mine – și călca alături de calea cea bună. Copiii mei, de asemenea, de multe ori mă supărau prin purtările lor rele. Eu îi rugam plângând, sau îi asupream cu vorbe grele, dar ei nu mă ascultau, neiubindu-mă. Atunci, am zis: „Doamne, fă Tu, așa, ca chiar cu suferința mea, să se întoarcă aceștia, cu dragoste, către mine… Și iată, domnule, Dumnezeu m-a ascultat și eu Îi mulțumesc. Într-o zi, am alunecat, am căzut, mi-am frânt mâna, am mers și mi-au tăiat-o… Văzând acestea, bărbatul și copiii mei, au venit cu dragoste spre mine, îngrijindu-mă… Se vede că izvorul dragostei stătea astupat în sufletele lor, și a venit sfânta suferință – și l-a destupat… Și, de-atunci, eu sunt fericită. Nu mai sunt întreagă, dar mulțumesc lui Dumnezeu, am iubirea celor care mă înconjoară.”
Și femeia istorisindu-mi acestea, avea pe față o lumină senină.
