Servitorii lui Dumnezeu
Era o vreme ploioasă și rece. La colțul unei străzi, în mulțimea grăbită, un domn bine îmbrăcat urmărea din ochi pe un copil sărman, care – și el – la rându-i, privea cu milă la un cerșetor orb cu mâna întinsă la trecători.
Copilul își scotoci buzunarul și scoase repede un ban, pe care îl dădu în ascuns cerșetorului. Domnul bine îmbrăcat se opri. Copilul făcu doi pași și se opri din nou. Scotoci iarăși săracul său buzunar și furișându-se printre trecători, mai dădu un ban cerșetorului. Pe urmă făcu o mișcare din mâini și din umeri, ca și cum ar fi vrut să zică: „De-acuș nu mai am nici un ban…” – și vru să plece. Dar domnul care-l urmărea, îl opri și-i spuse:
– „De ce ți-ai dat amândoi gologanii?”
Copilul, naiv îi răspunse:
– „Pentru hainele mele.”
– „Cum așa?” îl întrebă domnul mirat.
Copilul zise:
– „Sora mea Ileana mi-a spus că: „Cei săraci sunt servitorii lui Dumnezeu – și dacă le dăm cu dragoste bani – ei se duc la Dumnezeu și le spun de ce avem nevoie. Și eu am nevoie de un rând de haine. De aceea i-am dat bani.”
Cu ochii înrourați de lacrimi, domnul acela a zis copilului:
– „Este foarte adevărat ce ți-a spus Ileana!” – și luându-l, îl duse într-un magazin de haine și-l îmbracă de sus până jos.
Icoana
Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoți, dar, ciudat: hoțul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos, – hoțul ar fi putut lua bani și alte obiecte – și cu toate acestea, nu luase nimic. Și doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.
Credinciosul își zise: „M-a păzit Dumnezeu” și și-a căutat de treabă.
După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea așa:
„Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot – am spart sertarele și am răvășit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri și bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană și mă punea să mă închin. Și n-am mai putut să fur. Am fugit rușinat – și de atunci, răscumpăr necontenit. Te rog și pe domnia ta să mă ierți.”
Credinciosul a zis nevestei sale:
– „Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie – și ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!”
Și amândoi au mulțumit lui Dumnezeu pentru toate.
Iertarea – Chiar de nu ești vinovat, cere iertare
Un sătean era certat cu altul.
Diavolul îi puse în minte gândul să ucidă pe cel cu care se dușmănea.
Celălalt, care era un om credincios, când se duse la spovedit, spuse părintelui despre această vrăjmășie.
Preotul îl sfătui, că nu va putea să se împărtășească decât numai dacă se împacă cu dușmanul său.
Omul merse atunci la cel cu care era certat, și-i zise:
– „Iată, prietene, am venit să-ți cer iertare și să mă împac cu tine; că vin sfintele Paști și aș vrea să mă împărtășesc”.
Celălalt îi răspunse:
– „Bine ai făcut c-ai venit, că uite am să-ți spun că de trei ori te-am pândit la loc dosnic să te omor. Mulțumesc lui Dumnezeu c-ai venit și m-ai ferit astfel de mare păcat.” Cu sufletul plin de dragoste, cei doi săteni își dădură mâna, și de atunci rămaseră prieteni buni.
