Ținta alergării.
Un om credincios și bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorința lui de pe urmă este ca toți prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toți prietenii veniră la locuința lui ca să-l întovărășească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toți prietenii se ținură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furișau – și plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el își lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Așa că cei doi prieteni împărțit între ei averea.
Așa este, iubiții mei, și cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moștenirea cerurilor pe toți, dar puțini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alții se tem de ploaia încercărilor, alții sunt fulgerați de trândăvie, iar unii își pierd curajul pe drum.
Așa că puțini ajung la ținta alergării…
Mulți chemați, puțini aleși.
Doi oameni.
Un sătean rău și fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneața sa un bou al vecinului său, îl lovi și-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun și credincios, găsi, în altă zi, în țarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte și-i zise:
– „Iată, vecine, am găsit oile tale în țarina mea, și ți le-am adus”.
Săteanul cel rău se rușină și-i zise:
– „Tu vecine, ești mai bun ca mine…”
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.
Ce te costă?
Un mare înțelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină și fără pricină era necontenit rău:
– „Ce te costă să fii bun și milostiv?”
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a rușinat, și de mânie, a dat poruncă să se taie capul înțeleptului.
Atunci înțeleptul surâzând, i-a zis:
– „Iată o răutate care are temei, și de aceea o primesc cu plăcere.”
Împăratul îl întrebă:
– „Cum asta?”
– „Foarte bine – răspunse înțeleptul – această răutate dovedește că am dreptate când spun că ești rău fără vină și fără pricină”.
Împăratul a căzut pe gânduri și, văzând că înțeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun și iertător.
Cămila și punga cu aur.
Un arab creștin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră șeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară și ziseră tatălui:
– „Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogați”.
Tatăl le răspunse:
– „Ați cumpărat și această pungă de la turc?”
– „Nu … ”
– „Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeți așadar și duceți-i-o, căci așa-i cinstit și frumos .. ’”
Copiii ascultară și duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulțumi, zicându-le:
– „Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinați voi.
Și dădu fiecăruia, câte un dar.
Ce-i mai mare?
Ce-i mai mare: cinstea sau averea?
Un om înțelept și credincios a zis:
„E mai mare cinstea … Dacă ai pierdut averea, o poți face din nou cu cinstea; dar dacă ai pierdut cinstea, n-o poți căpăta din nou, oricâtă avere ai cheltui întru aceasta.”
(http://www.parohiamacin4.org/pilde_parabole.htm)
