Pilde creștin-ortodoxe

1. Semnul cuielor
Trăia un om, demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua care urma. A început să bată câte un cui, în tocul ușii, pentru fiecare greșeală a fiului său. Când tocul ușii s-a umplut de cuie, încât părea un arici, omul și-a chemat fiul și i-a spus:
– Am bătut câte un cui, pentru fiecare greșeală a ta!
Fiul s-a speriat, văzând mulțimea cuielor și a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greșeală cu o faptă bună.
După prima faptă bună, și-a chemat tatăl în fața ușii, rugându-l să scoată un cui.
În ziua în care a scos ultimul cui, tatăl și-a îmbrățișat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept și a văzut că tatăl său plângea.
– De ce plângi? Ar trebui să fii fericit și mulțumit că ai putut să scoți toate cuiele.
– E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!
2. Comoara morții, bătrânul pustnic și tâlharii
Un pustnic a intrat într-o peșteră din cauza ploii și a găsit o comoară. A ieșit peste măsură de speriat din peșteră stigând:
– Am văzut moartea!
Afară s-a ciocnit cu trei bandiți, care privind în jur l-au întrebat:
– Moșule, unde este moartea?
Pustnicul i-a dus în peșteră și le-a arătat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei bandiți și-au simțit inima tresăltând de bucurie și vicleni i-au spus:
– Ai dreptate, moșule, pleacă, pleacă departe de aici.
După plecarea bătrânului, hoții au rămas lângă aur, care era foarte mult, întrebându-se cum să-l care din vârful muntelui. Până la urmă au hotărât ca unul să meargă să aducă provizii și căruțe, iar ceilalți doi să rămână de pază.
Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea:
– ”În târg voi bea și voi mânca pe săturate, voi petrece…apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi și astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii”.
Cei doi tâlhari rămași de pază gândeau fiecare în sinea lui:
-”O jumătate din comoară este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg și vom împărți comoara pe dindouă”.
Și așa au făcut. L-au omorât pe tovarășul venit din târg cu provizii și căruțe, au mâncat hrana otrăvită de el și astfel au murit cu toții. Nedreptatea și lăcomia ucid!
3. Trufia tinereții și buna smerire
Un tânăr rege, pentru a-și arăta valoarea, obișnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al țării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie și întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.
Într-o zi, tânărul porni război împotriva țării vecine. Bătrânul rege, amintindu-și câte prostii făcuse el însuși la tinerețe și că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înțelepciune, porunci căpitanilor săi să-l prindă viu. Când acesta fu adus și-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios și-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare.
– Bine, îți mai dau o șansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.
A doua zi i se puse în brațe un vas plin ochi cu apă și i se spuse:
– Va trebui să înconjori cetatea, fără să verși nici un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.
Regele poruncise ca supușii săi să se așeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească și să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude.
Tânărul reuși să înconjoare cetatea, fără a risipi nici un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
– De ce n-ai întors batjocura mulțimii, care te jignea și batjocorea?
– N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
– Dar de ce n-ai răspuns măcar celor care te lăudau?
– N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească.
– Tinere, vezi, așa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că țara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul pe care Dumnezeu ți l-a dat în grijă. Țara și poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească și o misiune, pe care trebuie s-o îndeplinească.
Sursa: http://forum.romedic.ro/