PILDA TALANȚILOR (Matei 25, 14-30)

RESPONSABILITATEA OMULUI FAȚĂ DE DUMNEZEU
Pilda talanților pe care o aflăm participând la slujba Sfintei Liturghii în Duminica a 16-a după Rusalii, scoate în evidență faptul că omul, purtător al chipului lui Dumnezeu, deci înzestrat cu trăsături și calități aparte față de cealaltă parte a lumii văzute, este îndatorat să valorifice aceste daruri și să le sporească. Pilda face apel la imaginea unui om bogat care înainte de a întreprinde o lungă călătorie și-a încredințat considerabila avere celor trei slujitori ai săi, spre administrare. Primului i-a dat cinci talanți, celui de-al doilea doi talanți, iar celui de-al treilea un talant. (În Sfânta Scriptură talantul desemnează o valoare monetară foarte mare, un talant fiind echivalent cu 49077 kg aur sau 43620 kg argint). Împărțirea inegală a averii nu s-a făcut întâmplător; fiind un om înțelept și cunoscând bine vrednicia slugilor sale, stăpânul a dat fiecăreia după măsura puterii lor de eficientizare. De asemenea se evidențiază bunătatea stăpânului, căci el ar fi putut să-și încredințeze întreaga avere slujitorului celui mai destoinic, dar din respect și prețuire pentru fiecare, a dorit să le pună în valoare calitățile. De îndată ce stăpânul a plecat, cele două slugi care primiseră cinci, respectiv doi talanți, lucrând cu ei, i-au dublat. Dorind să-și arate recunoștința pentru încrederea acordată aceștia s-au grăbit să facă voia stăpânului. A treia slugă fiind leneșă, și-a îngropat talantul, nesporind cu nimic averea încredințată. După multă vreme, revenind din depărtări, stăpânul a făcut socoteala cu cei trei slujitori. Primii doi au fost, cum era de așteptat, lăudați și răsplătiți. Motivându-și atitudinea cea de-a treia slugă a dat dovadă de multă obrăznicie: „Doamne, te-am știut că ești aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.” (Matei 25, 24-25). Ascunzându-și lenea printr-o falsă frică, ea s-a dovedit a fi și vicleană. Această infidelitate și lipsă de bună credință a atras din partea stăpânului mustrarea și pedeapsa.
Mesajul parabolei este clar: stăpânul plecat este Domnul Iisus. La revenirea Sa pe pământ (la Parusie), El ne va cere fiecăruia dintre noi socoteală de cum am pus în lucrare și cum am înmulțit talanții pe care ni I-a dat în grijă.
Ne întrebăm, firesc, ce talanți am primit fiecare dintre noi de la Dumnezeu pentru
a-i înmulții? Darurile naturale cu care ne-a înzestrat Dumnezeu? Bogățiile pământești pe care trebuie să le administrăm spre a-i îmbogății (milui) pe cei în lipsuri? Evanghelia – cuvântul lui Dumnezeu sau credința cu care semenii noștri trebuie câștigați pentru împărăția cerului? Darurile Duhului Sfânt care rodesc în lucrarea sinergică cu omul?
Toate acestea pot fi considerate talanții dumnezeiești cu care am fost miluiți și fiecare credincios trebuie să fie conștient că ceea ce a primit trebuie înmulțit în vederea mântuirii. Este important să accentuăm că pilda insistă asupra fidelității active a slujitorilor, ceea ce scoate în evidență responsabilitatea omului față de Dumnezeu. Această fidelitate este răsplătită cu participarea la domnia lui Hristos în împărăția Sa.
Este îngrijorător că astăzi cei mai mulți dintre cei ce au primit daruri de la Dumnezeu (și nimeni nu este nemiluit din belșug), lucrează atât de puțin responsabil la mântuirea lor. Prin fapte, prin gânduri, prin cuvinte, își îngroapă talanții nesporind în relația cu Dumnezeu și cu semenii. În Taina Botezului intrăm în sfera de influență a lui Hristos, suntem ridicați la un nivel superior de viețuire și totuși trăim după reperele lumii vremelnice. În Taina Mirungerii primim puterea de a înțelege și de a vedea cele duhovnicești cu o claritate aparte și totuși urechile noastre refuză să asculte îndemnurile mântuitoare, iar ochii noștri percep doar deșertăciunea nevăzând lumea cerească. Simțurile sufletești și trupești potențate pentru sfințenie sunt înrobite de patimi.
Nimeni nu cunoaște momentul șfârșitului său sau al lumii, moment hotărât doar de Dumnezeu Tatăl (Matei 24.36), dar Domnul Iisus ne îndeamnă să petrecem cu folos timpul ce se scurge până la acest înfricoșător eveniment într-o priveghere activă (Matei 24, 42), sporind talanții încredințați, pentru a nu fi surprinși nepregătiți. (Pilda celor zece fecioare este concludentă în acest sens. (Preot Dan Gheorghiță)