Pentru a fi înțelese mai cu ușurință cuvântările Sale despre Dumnezeu și împărăția Sa, Iisus S-a folosit de exemple din natură, de întâmplări sau fapte din viața obișnuită a oamenilor. Acestea se numesc pilde sau parabole.
Și le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene.
Și pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat.
Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat.
Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit.
Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci.
Cine are urechi de auzit să audă”.
După ce le-a spus oamenilor pilda despre omul ieșit la semănat, Iisus le-a explicat ucenicilor înțelesul profund al cuvintelor Sale:
Voi, deci, ascultați pilda semănătorului:
De la oricine aude cuvântul împărăției și nu-l înțelege, vine cel viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum.
Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie,
Dar nu are rădăcina în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește.
Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl face neroditor.
Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”
După cum reiese din cuvintele Mântuitorului, semănătorul este El, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar locurile unde ea cade sunt felurile oamenilor care ascultă această învățătură.
Cu toții auzim într-un fel sau altul învățăturile Domnului Iisus. Din păcate nu știu în câte din suflete găsește și “pământul cel bun” în care să crească și să aducă rod.
Sper ca pilda pe care am învățat-o azi să fi găsit “pământul cel bun”, și mai sper ca aceasta să aducă transformarea felului cum primim învățătura lui Dumnezeu.
“Fiule, ține cu tărie învățătura și nu o părăsi; păzește-o, căci ea este viața ta” (Pilde 4:13).
(sursa: www.pilde.uv.ro)