Pilda semănătorului

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Și alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Și ucenicii lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei care aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția, și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă.“ ( Luca 8, 5-15)
– În învățăturile și faptele Mântuitorului Iisus Hristos se arată taina iubirii smerite
Pilda Semănătorului din Evanghelia Duminicii a XXI-a după Rusalii cheamă pe toți oamenii să facă roditor cuvântul lui Dumnezeu. Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, Adam a pierdut harul lui Dumnezeu și comuniunea cu El, pentru că nu s-a smerit și nu a ascultat de Dumnezeu, Izvorul vieții și al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Hristos, Noul Adam, prin smerită ascultare față de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) a răscumpărat păcatul neascultării lui Adam cel vechi și a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu. Refacerea legăturii omului cu Dumnezeu se realizează, așadar, prin întruparea lui Hristos și prin lucrarea Sa mântuitoare, deoarece numai Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om îl poate elibera pe om de păcat și de moarte și îi poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. „Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-se om, a umplut iar de cunoștință firea golită de cunoștința dată ei. Și întărind-o până la neschimbare, a îndumnezeit-o, nu prin fire, ci prin calitatea ce i-a dat-o, pecetluind-o cu Duhul Său, ca să nu-i lipsească nimic, precum a dat apei tărie prin calitatea vinului. Căci pentru aceasta s-a făcut om adevărat, ca să ne facă pe noi dumnezei după har“.
Această experiență a comuniunii omului cu Dumnezeu pe care Hristos o dăruiește omului, se realizează întru Duhul Sfânt trimis în lume de către Fiul întrupat și de către Tatăl ceresc (cf. In. 14, 26; 15, 26). În învățăturile și faptele Mântuitorului Iisus Hristos se arată taina iubirii smerite și atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om și posibilitatea omului de a participa la viața veșnică a Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos, Cel Răstignit și Înviat, că Dumnezeu „împreună cu El ne-a sculat (înviat) și împreună ne-a așezat întru ceruri, în Hristos Iisus“ (Efeseni 2, 6). Așadar, centrul vieții spirituale a Bisericii îl constituie Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om ca să dăruiască omului viața veșnică în comuniunea Preasfintei Treimi.
Cântul lui Dumnezeu e tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi
Prin lucrarea Duhului Sfânt, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu Se află tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, ambele păstrate în Sfânta Biserică. De aceea, Biserica – Trupul tainic al lui Hristos – este luminată și călăuzită de același Duh Sfânt Care a inspirat Scripturile și are misiunea de a recepta și mărturisi prezența activă a Cuvântului lui Dumnezeu în lume, ca pregustare a Împărăției cerurilor. Sfinții Părinți ai Bisericii arată că în Biserica lui Hristos ne hrănim din conținutul spiritual al Sfintelor Scripturi, ca și din pâinea Sfintei Euharistii, deoarece conținutul spiritual al acestora este Hristos Însuși – Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul dăruitor de viață veșnică. Întrucât Hristos Cel Răstignit și Înviat rămâne mereu prezent în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), citirea Sfintei Scripturi, prin care noi intrăm în comuniune cu Hristos – Cuvântul vieții, este un act de comuniune și creștere spirituală în iubire față de Dumnezeu și de oameni. Despre importanța cunoașterii Sfintei Scripturi, mai ales a Sfintei Evanghelii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Citirea oricărei cărți din Scriptura cea de Dumnezeu insuflată este pentru cei cu luare-aminte cunoaștere a dreptei credințe; dar Scriptura Sfântă a Evangheliilor este covârșirea celor mai înalte învățături, căci cuvintele din Evanghelii sunt poruncile prea înaltului Împărat.“ Sau: „Evanghelia este sursa mântuirii noastre, a vieții veșnice, că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, temeiul îndreptării noastre.“ Citirea Sfintei Scripturi și a Scrierilor Sfinților Părinți este o activitate spirituală foarte necesară mai ales în lumea de astăzi, marcată de fenomenul secularizării, perceput ca înstrăinare spirituală a omului de Dumnezeu, și afectată de individualism, perceput ca însingurare egoistă a omului în relația sa cu semenii, într-o lume invadată de cuvinte și imagini mediatice fără un conținut spiritual profund. Însă, Cuvântul lui Dumnezeu prezent și ascultat în viața Bisericii ne învață și ne ajută să simțim că sufletul omului valorează mai mult decât toate bunurile materiale terestre și că omul este creat nu pentru a sfârși în moarte, ci pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, viața creștinului pe pământ trebuie să fie pregătire pentru bucuria vieții eterne, în comuniunea de iubire a lui Dumnezeu cu oamenii din toate timpurile și din toate locurile.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)