Pilda samarineanului milostiv

Într-o zi, un legiuitor L-a întrebat pe Mântuitorul Hristos ce trebuie să facă el pentru a moșteni viața veșnică. Domnul i-a răspuns prin pilda bunului samarinean, acel călător de omenie, care s-a milostivit de omul rănit ce zăcea în drum și l-a ajutat cu multă compasiune și iubire (Lc. 10, 33-35).
De aici rezultă adevărul că toți care vor să se mântuiască trebuie să săvârșească fapte de îndurare pentru semenii lor aflați în suferință. Prin milostivire ne asemănăm cu Hristos Cel iubitor și manifestăm supremația noastră, adică demnitatea noastră de creaturi răscumpărate cu prețul jertfei dumnezeiești (cf. I Pt. 1, 18-19).
Iubiți credincioși,
Omul își arată demnitatea de chip al lui Dumnezeu atunci când concretizează prin fapte iubirea sa pentru aproapele. Domnul zice: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi unul pe altul să vă iubiți” (In. 13, 34).
Hristos vrea să continue prin fiecare din noi, până la sfârșitul veacurilor, opera de „Samarinean milostiv”. El vrea ca Împărăția lui Dumnezeu sădită înăuntrul nostru (cf. Lc. 17, 20-21) să nu rămână fără rezultat.
Numai punând în lucrare iubirea pentru semenii noștri, ne arătăm superioritatea noastră, fiindcă ne asemănăm cu Dumnezeu, Care este iubire (cf. I In. 4, 8).
În anul 1912, noua și uriașa navă oceanică Titanic s-a izbit de un bloc de gheață în voiajul ei inaugural și s-a scufundat, cu sute de vieți pierdute. În urma acestei tragedii, într-un ziar au apărut două ilustrații. Una conținea o imagine a vaporului izbindu-se de blocul de gheață și fărâmițându-se ca o coajă de ou. Dedesubtul ilustrației, se putea citi aceste cuvinte: „Slăbiciunea omului, supremația naturii”.
Celălalt desen îl reprezenta pe unul dintre pasageri, W.T. Stead, pășind înapoi spre a oferi locul său în ultima barcă de salvare unei femei cu un copil; sub acea imagine, se aflau înscrise cuvintele: „Slăbiciunea naturii, supremația omului”.
Despre această supremație a omului vorbește Hristos în Evanghelie când ne arată că aceasta trebuie găsită în slujirea smerită a altora. „Cine vrea să fie întâi între voi – zice Domnul – să fie tuturor slugă. Pentru că Fiul Omului n-a venit să fie slujit, ci să slujească și să-Și dea viața Sa răscumpărare pentru mulți” (Mc. 10, 44-45).
Supremația nu constă în faptul că mulți te servesc pe tine, ci în faptul că tu slujești pe oameni, din iubire pentru Hristos. Aceasta este adevărata supremație în ochii lui Dumnezeu! Pentru că El, Dumnezeul suprem, a trăit în mijlocul nostru timp de 33 de ani ca un slujitor, spălând picioarele oamenilor ca un sclav și murind moarte de sclav pe cruce pentru mântuirea noastră!
Înainte de a putea fi slujitori eficienți pentru Hristos, trebuie să ajungem să știm cine suntem și de ce suntem aici. Noi nu suntem aici să fim fericiți și să avem parte din belșug de toate bunurile.
Noi nu suntem aici să acumulăm atâta cât putem să mâncăm, să bem și să ne veselim. Noi suntem aici ca și copii ai lui Dumnezeu spre a fi folosiți de El drept instrumente în lucrarea nesfârșită de a sluji, de a aduce sănătate și izbăvire oamenilor care suferă în această lume.
Noi suntem aici spre a traduce credința și iubirea noastră în fapte de slujire, semenilor noștri. Dumnezeu caută să exprime prin noi Împărăția cerului, să o facă pe ea reală înaintea oamenilor prin practicarea iubirii întru slujire smerită. „Slujiți unul altuia prin iubire”, scrie Sfântul Apostol Pavel (Gal. 5, 13).
Evlavia față de Dumnezeu își găsește expresia ei exterioară în iubirea semenilor, adică este validată prin iubirea noastră pentru ceilalți oameni. Sfântul Apostol Ioan scrie: „Cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele său” (I In. 4, 20-21).
Iubirea este unitatea între două persoane, datorită căreia acestea ajung la realizarea de sine, îmbogățindu-se spiritual una pe alta.
Cu cât te dăruiești mai mult, cu atât te îmbogățești mai mult, cum se exprimă părintele Nicolae Steinhardt: „Dăruind vei dobândi”. Iubirea este „brățara de aur a sufletului” (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur), care dă omului noblețe și măreție.
Bine spunea marele Dostoievski: „Toată gloria și tot meritul omului pe pământ sunt împlinirea milosteniei”. Supremația omului strălucește acolo unde domnește iubirea. Căci iubirea are puterea de a transforma un păcătos în sfânt. Ea este un toiag în mâna omului, cheia de aur care este în stare să deschidă poarta de aur a cerului.
Arhiepiscopul Vasile al Cezareei, vizitând pe prezbiterul Anastasie, a găsit acolo, într-un bordei, un om grav bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare ale trupului. Văzându-l, ierarhul a zis lui Anastasie: „Pentru ce ai vrut să-mi tăinuiești această comoară a ta? De laudă este vrednicia ta, dar în noaptea aceasta să mă lași pe mine să-i slujesc, ca să fiu și eu părtaș la plata ta”.
Stând cu el și rugându-se, dimineața l-a scos cu totul sănătos. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul însemna o comoară, iar prețuirea semenului însemna o sporire în demnitatea ta de „om pentru alții”, după Modelul divin, Iisus Hristos.
Soljenițân s-a rugat odată: „Dumnezeule, dă-mi harul să cunosc cum ceea ce nu mi-ai dat mie să fac, Tu ai dat altuia să facă și lasă-mă să fac ceea ce Tu dorești să fac!”.
Da, noi trebuie să-L rugăm pe Domnul să ne lumineze și să ne arate unde este nevoie de credință, de speranță, de iubire și de servire și să ne folosească pentru a duce aceste lucruri acolo unde sunt necesare. Pentru aceasta se cere o permanentă trezvie.
Odată, unui soldat i s-a încredințat o datorie; el fusese însărcinat să păzească un prizonier. Aceasta este tot ce i se ceruse lui să facă, dar prizonierul a scăpat. Când i s-a cerut o explicație, soldatul a putut răspunde doar atât: „În timp ce eu eram ocupat cu alte treburi, el a fugit!”.
În viață ni se oferă prilejuri pe care n-avem voie să le pierdem și datorii pe care trebuie să le îndeplinim. Acum este „vremea potrivită” în care trebuie să lucrăm iubirea.
„Dar un samarinean…, i-a legat rănile…și a purtat grijă de el”, așa citim în pericopa evanghelică de astăzi (Lc. 10, 33-34). Sfânta Scriptură ne îndeamnă să-l iubim pe aproapele nostru. Domnul a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atât de familiară a samarineanului milostiv.
El ne-a învățat că dragostea vede nevoia sau durerea și răspunde la ea. Exemplu, în această privință, este Însuși Mântuitorul nostru, Care a văzut nevoile celor necăjiți și a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei și în calitate de Samarinean milostiv, a avut milă de cei năpăstuiți și i-a ajutat.
Făcându-Se Model al slujirii, Hristos vindecă bolile sufletești și trupești și revarsă binecuvântarea mângâierii în sufletele necăjite.
Identificându-Se cu noi pentru a ne sluji, merge până acolo că Își dă viața pentru noi (cf. In. 10, 18). De aceea „și noi suntem datori să ne punem sufletele pentru frați” (I In. 3,16).
Iubiții mei,
Noi, creștinii, suntem „călători pe pământ” (Evr. 11, 13), dar în această călătorie spre cealaltă lume ne decidem destinul nostru veșnic. De aceea, nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă lipsurile și necazurile semenilor care cu glas sau fără glas solicită sprijinul nostru.
Să ducem ajutoare de tot felul prin azile de bătrâni, prin casele celor nevoiași, prin orfelinate și spitale. Ușurând poveri, alinând dureri, miluind pe săraci și mângâind pe cei zdrobiți cu inima, ne asemănăm cu Iisus Hristos, Care a avut și a arătat îndurare și iubire față de toți (cf. Mt. 9, 36).
Îndurarea față de cei în suferință urcă pe ucenicii Domnului la Rai, pentru că cei ce fac fapte bune vor ieși din morminte „spre învierea vieții” (In. 5, 29). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Aveți un ban? Cumpărați cerul! Nu aveți bani? Dăruiți un pahar cu apă, o pâine și veți primi Raiul. Dați lucruri pieritoare și veți primi fericirea veșnică. Miluiți pe cel sărac și chiar dacă veți tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea”.
Într-adevăr, Dreptul Judecător va răsplăti pe miluitori și binefăcători, zicându-le: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). Amin.
(IPS Irineu Pop-Bistrițeanul, sursa: Doxologia.ro)