Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii, care ne prezintă Pilda samarineanului milostiv, este o Evanghelie a milostivirii și a vindecării. Ea este pentru toți oamenii un îndemn la fapte bune, la lucrare izvorâtă din iubire milostivă și săvârșită cu bucurie pentru mântuirea altora, dobândind astfel și propria mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos unește spiritual pe cel ce ajută cu cel ce este ajutat. Untdelemnul și vinul folosite pentru vindecarea celui rănit de tâlhari au și o semnificație liturgică: vindecare de păcate și binecuvântare a vieții.
Potrivit învățăturii Sfintei Scripturi și dogmelor Bisericii, noi credem că, din nesfârșita Sa iubire milostivă, Dumnezeu-Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca lumea să aibă viață. „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 17, 3).
„Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi”
Lucrarea sfântă și sfințitoare în care este celebrată în modul cel mai intens iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni sau Filantropia divină se realizează în Sfânta Liturghie euharistică. Așadar, centrul Sfintei Liturghii a Bisericii este Filantropia divină, iar iubirea divină celebrată devine iubire divină comunicată, împărtășită celor care o celebrează.
Sfânta Liturghie euharistică este în primul rând lucrare de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa față de oameni. Cu alte cuvinte, în Liturghie sunt celebrate frumusețea și binefacerea Filantropiei Preasfintei Treimi, descoperită lumii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Memorialul Persoanei și iubirii lui Hristos Cel răstignit și înviat, „Aceasta să o faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19), devine celebrare a prezenței Sale în mijlocul poporului credincios: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20). De aceea, salutul liturgic sacerdotal, după aducerea darurilor euharistice în Sfântul Altar, „Hristos în mijlocul nostru! – Este și va fi”, confirmă împlinirea acestei promisiuni din Evanghelie.
Însă prezența spirituală nevăzută a lui Hristos în mijlocul comunității euharistice devine, prin invocarea Sfântului Duh asupra darurilor aduse de Biserica lui Dumnezeu (pâine și vin), prezență sacramentală sensibilă, adică Trupul și Sângele Său euharistic, pentru ca Viața lui Hristos să devină viața Bisericii și Filantropia Lui să devină filantropia Bisericii: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 15, 12). Dar pentru a putea iubi pe aproapele nostru așa cum îl iubește Hristos, trebuie să avem pe Hristos prezent în noi, prin rugăciune, Euharistie și fapte bune.
„Nu-i disprețuiți pe săraci. Întrebați-vă cine sunt ei și veți descoperi măreția lor: ei au chipul Domnului”
Sfântul Antonie cel Mare din pustia Egiptului zice: „Viața și moartea depind de aproapele. Într-adevăr, dacă am câștigat pe fratele, am câștigat pe Dumnezeu. Dar dacă am supărat pe fratele nostru, păcătuim față de Hristos”.
Sfinții Părinți ai Bisericii nedespărțite, care erau, în cea mai mare parte, liturghisitori și păstori de comunități bisericești, au exprimat cu tărie și talent faptul că slujirea aproapelui aflat în nevoi nu are doar o dimensiune etică sau morală, ci și una mistică de sfințire a vieții prin iubire milostivă.
Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Cel răstignit și înviat, trebuie să ne facă sensibili la suferințele semenilor noștri pentru care Mântuitorul a murit și a înviat ca ei să cunoască iubirea lui Dumnezeu față de oameni și să se mântuiască.
„Vrei să cinstești Trupul Stăpânului? – spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, nu-L disprețui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, prin haine de mătase (care acoperă Sfântul Potir, n.n.), în timp ce afară Îl lași gol, tremurând de frig. Cel ce a spus: „Acesta este trupul Meu” și a împlinit lucrul acesta prin cuvânt, tot Acela a spus: „M-ați văzut flămând și Mi-ați dat să mănânc… Întrucât n-ați făcut unuia dintre aceștia mai mici, nici Mie nu Mi-ați făcut!” Cinstește-L deci, împărțind averea ta cu cei săraci: căci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur.”
Sfântul Grigore Teologul are aceeași viziune privind ajutorarea aproapelui aflat în dificultate: „Voi, cei ce sunteți slujitorii lui Hristos, hrăniți pe Hristos, îmbrăcați-L, primiți-L, cinstiți-L”.
Sfântul Grigore de Nyssa spune că săracii sunt „portarii Împărăției cerurilor” și avertizează: „Nu-i disprețuiți pe săraci. Întrebați-vă cine sunt ei și veți descoperi măreția lor: ei au chipul Domnului (…). Săracii sunt iconomii nădejdii noastre, portarii Împărăției, care deschid ușa drepților și o închid celor răi și egoiști (zgârciți). Acuzatori aspri, avocați puternici (…)”.
„Ne trebuie multă sensibilitate și responsabilitate pentru a înțelege suferința”
Din Sfânta Evanghelie de duminică învățăm că Mântuitorul vine tainic la noi, nu numai prin Sfintele Taine ale Sfântului Altar, ci și prin „Taina Fratelui” sau aproapelui nostru care poate fi săracul sau bolnavul aflat în suferință. Astfel, oriunde semenii noștri au nevoie de iubirea noastră și de ajutorul nostru, noi ne întâlnim tainic cu Hristos. Bolnavul sau săracul în care Hristos se ascunde este pentru noi nu numai o provocare, ci și o șansă, și anume șansa de a dărui altora bunătatea sau iubirea noastră. Astfel, noi devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos – Mântuitorul. De altfel, mântuirea înseamnă și vindecare sau salvare de ceva rău, iar cuvântul mântuitor înseamnă salvator, adică cel ce dăruiește sănătatea sau mântuirea, ambele numite în limba latină salus, salutis.
Astăzi există mulți oameni bolnavi și multă suferință în lume. Ca atare, ne trebuie multă sensibilitate și responsabilitate pentru a înțelege suferința, pentru a o alina și pentru a-i da acesteia un sens folositor mântuirii omului.
Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne ajute să devenim mâinile iubirii Sale milostive față de cei ce suferă, cu speranța vindecării lor, și totodată să înțelegem că lucrarea de ajutorare a bolnavilor este o lucrare mântuitoare, de pregătire a noastră pentru Împărăția lui Dumnezeu, întrucât numai binele pe care l-am făcut pentru alții îl vom lua cu noi ca lumină în suflet pentru Împărăția lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
