Pilda nunții Fiului de Împărat. Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii

1. Iisus a vorbit iarăși în pilde, zicându-le:
2. Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă.
5. Dar ei, fără să țină seama, s-au dus: unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui;
6. Iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis.
7. Și auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, și trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc.
8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici.
9. Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă.
10. Și ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți.
11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
12. Și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
14. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși. (Pilda nunții Fiului de Împărat, Matei 22, 1-14)
Această evanghelie, cunoscută sub numele de „Pilda nunții Fiului de Împărat“, este similară cu „pilda despre Cina cea Mare“, de la Luca 14, 16-24. Mesajul pildei, deși prezentată ușor diferit de către cei doi evangheliști, este același: Dumnezeu ne cheamă pe toți la Cina Euharistică – Sfânta Împărtășanie, adică la mântuire, așa cum ne cheamă un prieten foarte apropiat la nunta fiului său. Refuzând a răspunde invitației, ne asemănăm cu iudeii care au respins creștinismul, deodată cu toți aceia de ieri și de azi care întorc spatele lui Hristos; răspunzând, ne asemănăm cu neamurile care au primit cu bucurie botezul creștin, dimpreună cu toți cei care au avut și au dragoste de Biserică, adeverindu-se în timp cuvintele Mântuitorului: „Mulți chemați (în sensul de toți chemați), puțini aleși!“
Dincolo de cuvinte
De ce Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, din care a izvorât Cina Euharistică, este prezentată ca o nuntă… Căci pilda vorbește despre un „fiu de împărat“, nimeni altul decât Hristos, „nunta“ devenind, astfel, simbol pentru patimile, moartea și învierea Lui.
În Sfânta Scriptură, legătura dintre Hristos și creație este văzută adesea ca o unire matrimonială, atât în Vechiul, cât mai ales în Noul Testament. Bunăoară, Cântarea Cântărilor vorbește despre dragostea Mirelui Ceresc pentru mireasa Lui, folosind chiar expresia „ziua sărbătoririi nunții“; la Nunta din Cana, Mântuitorul dă de înțeles că n-ar fi vrut să facă minuni, căci încă n-a sosit ceasul Lui, adică vremea nunții, adică a jertfei Lui; Sfântul Ioan Botezătorul vorbește despre Hristos ca despre un Mire, el autointitulându-se „prieten al Mirelui“; Sf. Ap. Pavel mărturisește că „Taina aceasta (a nunții) mare este! Iar eu zic: în Hristos și în Biserică“, arătând că iubirea dintre bărbat și femeie trebuie să aibă model pe cea dintre Hristos și Biserică.
Iată câteva cuvinte cheie: nuntă, cină, Mire, mireasă, Miel, care ne călăuzesc spre înțelesul limpede că jertfa Mântuitorului este simbolizată prin imaginea nunții.
Jertfa în sine este un act al iubirii. Nunta (căsătoria) din dragoste presupune jertfelnicie: alungarea oricărei forme de egoism, cultivarea altruismului, culminând chiar cu sacrificiul vieții la nevoie pentru persoana iubită, după exemplul suprem al lui Hristos.
La moarte ca la nuntă
Pilda aceasta a fost rostită ca noi să pricepem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de oameni, concretizată în jertfirea Fiului Său pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, imaginea nunții și a iubirii pământești este un exemplu, pe înțelesul nostru, al iubirii dintre Dumnezeu și creația Sa, învățând de aici că modelul jertfelniciei soților, care se iubesc cu adevărat, ne ajută să înțelegem valoarea jertfei izvorâte din iubirea supremă a lui Dumnezeu pentru noi. Căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – zice Mântuitorul – încât pe Unicul Său Fiu L-a dat pentru ea…“. L-a dat spre jertfă, se înțelege.
Pildei Lui i-au urmat, se știe, un număr nesfârșit de ucenici direcți și indirecți, din toate veacurile și timpurile, inclusiv pe pământ românesc, propovăduitorii Evangheliei mergând la moarte ca la nuntă…
Așa se face că un întemnițat al închisorilor comuniste de la noi, admirabilul Radu Gyr, avea să imortalizeze în versuri această „cununie a morții martirice“ prin care zilnic treceau colegi de-ai lui de suferință: „Moartea, numai moartea… ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți!“ (Imnul tinereții…). Iar un alt poet patriot, profund creștin, Ioan Alexandru, versifică astfel iubirea jertfelnică: „Sfârșitul în iubire-nseamnă nuntă/ Când Mire și mireasă se-nveșmântă“
Fericire pe săturate
Precum se știe, nunta este o expresie a bucuriei și fericirii, iar jertfa, în creștinism, are ca finalitate nu tristețea, durerea și deznădejdea, ci bucuria dăruirii totale pentru o cauză nobilă. De aceea, repetăm, martirii mergeau spre moarte ca la nuntă. Mântuitorul Însuși S-a jertfit ca să ne ofere nouă bucuria învierii, bucuria sălășluirii în Biserica slavei veșnice. Sfântul Ioan Gură de Aur, la întrebarea „pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă?“ răspunde: „Ca să cunoști câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne dorește; ca să cunoști câtă strălucire au cele din împărăția Sa; că acolo nimic nu-i trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească…“ (Omilii la Matei, LXIX, 1). Iar un comentator modern, Matthew Henry, observă că Atotmilostivul Dumnezeu nu ne invită la o simplă masă, cu hrană frugală, ci la un banchet împărătesc.
Nunta devine, astfel, și simbolul celei mai îmbelșugate „mese“ din lume: Sfânta Împărtășanie, ca Hrană a nemuririi pentru Împărăția Veșnică.
Crăiasa lui Hristos
Jertfa morții simbolizată prin nuntă (cununie) se regăsește minunat ilustrată și în câteva balade populare românești, între care se remarcă în chip aparte Miorița și Meșterul Manole. Tema jertfei, care străbate ca un fir roșu ambele creații, a fost preluată, cu siguranță, din Evanghelie. Afirmă acest lucru atât părinți ai Bisericii, cât și cercetători laici, de reală notorietate. Întrebat, în primăvara lui 1993, de câțiva tineri ascoriști din Cluj, „Despre Miorița ce ne puteți spune?“- părintele Stăniloae a răspuns: „Miorița vorbește de Hristos și sufletul omenesc. Ciobanul care are oi mai multe este Hristos; ceilalți doi: Pilat și evreii… Iar Hristos are ca mireasă sufletul omenesc. Iată cât de adâncă este Miorița. Se simte că poporul nostru e popor creștin!“
Mircea Eliade, în „De la Zalmoxis la Genghis-Han“, vede în Miorița „universul întreg transfigurat“, moartea fiind „o nuntă de proporții cosmice“, tânărul păstor reușind să „prefacă un eveniment nefericit într-o Taină a Nunții“, iar „bătrâna mamă care-și caută fiul vorbește despre peregrinările Fecioarei în căutarea lui Iisus, amintind de alte piese folclorice…“ (bunăoară balada „Maica Bătrână“, n.n.).
La rândul său, Lucian Blaga (v. Spațiul Mioritic în vol. „Trilogia culturii“) constată că „nunta“ din Miorița „nu este numai un element creștin, ci (ceva) mai precis: un element ortodox… cu natura întreagă prefăcută în Biserică…“
Iată cum a receptat, așadar, poporul de rând Jertfa Mântuitorului, în această sublimă producție, în legătură cu care sensibilul Nichita Stănescu a exclamat: „Fără Miorița noi n-am fi fost niciodată poeți!“ (Cartea de recitire). Fără Miorița, adăugăm noi, n-am fi știut că oamenii de rând au înțeles atât de bine sensul adânc al Evangheliei de astăzi, fără să aibă studii de teologie. „Păstorul sacrificat“ din baladă nu-i altul decât Iisus, Păstorul Cel Bun, după cum Însuși a mărturisit: „Eu sunt Păstorul Cel Bun, Care-Și pune sufletul pentru oile Sale…“ (In 10, 11). El este Mirele, Care S-a „însurat c-o mândră crăiasă, a lumii mireasă…“, sublimă formă poetică, utilizată pentru a reda noțiunea de „Biserică“.
Cine e meșterul Manole?
Cât privește cealaltă capodoperă a geniului popular românesc, Meșterul Manole, nu este greu a sesiza că însuși numele „Manole“, de la Emanuel (cu noi este Dumnezeu), ne trimite la Cel prin Care toate s-au zidit, Iisus Hristos. În fapt, ce zidește în baladă „meșterul“? O biserică, nu-i așa? Exact ceea ce a întemeiat Hristos pe pământ: Biserica creștină. Ca și Iisus, Manole a murit în final, dar unde a căzut el s-a făcut „o fântână lină…“, transpunere genială a cuvintelor lui Iisus: „Cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lumii nu va mai înseta în veac… Căci se va face într-însul izvor de apă vie“.
Balada surprinde, așadar, nu doar jertfa morții, ci și speranța învierii. Legătura dintre jertfă și nuntă (căsătorie) nu lipsește nici aici, dar este inclusă cu sensul de la om spre Dumnezeu. Vrea să ne amintească, astfel, că la iubirea lui Dumnezeu trebuie să răspundem și noi cu daruri (jertfe). Manole, pentru a-și plini lucrarea, o zidește pe draga lui Ana (nume de loc întâmplător: „hannan“ în ebraică înseamnă „milostenie“, „dar“), dăruind, astfel, cea mai scumpă ofrandă pe care o avea. De altfel, moartea amândurora se preschimbă într-o nuntă mistică, o cununie jertfelnică, dincolo de pragul acestei atât de trecătoare vieți, care-i va uni pentru vecie.
Manole apare, astfel, ca întruchiparea Fiului Omului, adică a lui Iisus cu firea umană, Care aduce și Se aduce jertfă, închipuindu-ne pe oricare dintre noi, aducând ofrande lui Dumnezeu, la nevoie viața însăși.
Cum răspundem invitației?
Iată câteva elemente care ne vor ajuta să adâncim mai bine înțelesul chemării „Împăratului“ la „nunta“ Fiului Său. Căci dacă El ne-a creat din iubire, pe noi și pe toate cele ce ne înconjoară, și tot din iubire L-a dat pe Fiul spre a Se jertfi pentru mântuirea noastră, noi, la rându-ne, trebuie să răspundem invitației de a participa la nunta, jertfa, euharistică, cu daruri pe măsura dragostei cu care am fost chemați.
(Prof. Univ. Vasile Gordon, sursa: Ziarul Lumina)