Pilda înmulțirii pâinilor

Cuvintele „Dați-le voi să mănânce!” aparțin Mântuitorului nostru Iisus Hristos și au fost rostite cu prilejul înmulțirii pâinilor în pustie, eveniment relatat de Sfântul Evanghelist Matei (14, 14-22), minune amintită în fiecare an în duminica a 8-a după Rusalii.
Am ales-o spre duhovnicească zăbovire, în intenția de a invita pe toți oamenii să mediteze la unul din mesajele ei, pe care-l socotim cel mai aproape de realitățile cotidiene, acela al datoriei creștine de a hrăni spiritual și material pe toți cei înfometați cu sufletul și cu trupul.
Pentru o înțelegere limpede va fi nevoie, desigur, de recitirea celor nouă versete ale Evangheliei… .
Amintim faptul că într-una din zile, aflându-se lângă Marea Galileii, Iisus vorbea unei mari mulțimi de bărbați, femei și copii, de față fiind și ucenicii, săvârșind și vindecări pentru bolnavii aduși acolo. Cuvântul Său a fost atât de fascinant, prezența Sa atât de plăcută și binefăcătoare, încât cei de față n-au realizat că ziua trecuse și că seara era aproape, uitând de casă, de mâncare, de orice altă grijă.
Singura grijă era să audă fiecare cuvânt rostit de Mântuitorul și să fie lângă El, cât mai aproape posibil. Sesizând într-un sfârșit că soarele cobora spre asfințit, ucenicii I-au zis: „Locul este pustiu și iată că vremea a trecut; dă drumul mulțimilor ca să se ducă prin sate să-și cumpere mâncare”. Răspunsul Mântuitorului i-a surprins, însă, pe ucenici: „Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce!”.
I-a surprins, pentru că ei nu aveau altceva de mâncare decât cinci pâini și doi pești, iar cei care trebuiau ospătați numărau „cinci mii de bărbați, afară de femei și copii”, ceea ce înseamnă că puteau fi peste zece mii de guri.
Evanghelistul descrie, mai departe, minunea săvârșită: înmulțirea pâinilor și a peștilor, săturarea tuturor celor de față și strângerea a douăsprezece coșuri cu firimituri (douăsprezece coșuri purtate apoi de apostoli ca mărturie a minunii, zice Sfântul Ioan Gură de Aur).
Să reținem, în chip deosebit, că după ce Iisus a înmulțit pâinile și peștii, ucenicii au fost cei care le-au împărțit mulțimilor. Din mâna lor au primit hrana care i-a săturat, împlinindu-se, astfel, porunca „Dați-le voi să mănânce!”.
Ca și în alte cazuri, nu trebuie să vedem în această minune doar o rezolvare de moment a unei trebuințe oarecare. Înmulțirea pâinilor are sens euharistic, anticipând, astfel, Sfânta și Marea Taină a Euharistiei.
Să ne amintim că la Cina cea de Taină, Mântuitorul a făcut aceleași gesturi liturgice: a luat pâinea, a mulțumit, a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor.
Din dorința de a adânci acest înțeles euharistic al înmulțirii pâinilor apelăm la Sfântul Evanghelist Ioan, care după ce relatează aceeași minune a înmulțirii pâinilor adaugă: „Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege, S-a dus iarăși în munte, El singur” (6, 14-15).
Auziți? Să-L facă rege! Căci își vor fi zis în sinea lor: „Dacă acest Om poate înmulți pâinile (poate, așadar, asigura hrana poporului) să fie în fruntea noastră!”. Dar El nu venise pentru a fi împărat lumesc. De aceea S-a retras în munte, singur, întristat că cei de față, inclusiv ucenicii, au rămas doar la înțelesul material al minunii.
Cu mâhnire le spune a doua zi: „Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat”. (Ioan, 6, 26). Așa se explică faptul că Iisus rostește de îndată o cuvântare, numită de exegeți „Iisus – pâinea vieții”, în care spune, la un moment dat: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da lumii este Trupul Meu. Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan, 6, 51, 56).
La auzul acestor cuvinte atât de „tari” mulți L-au părăsit. Ce vor fi crezut bieții oameni, obișnuiți să gândească doar fizic, material: „Cum adică, să fim mâncători de carne de om, precum canibalii?”.
Mai târziu, însă, ucenicii vor înțelege că este vorba de Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Domnului, pentru care se folosesc ca elemente materiale pâinea și vinul, ce se sfințesc la Sfânta Liturghie instituită de Iisus la Cina cea de Taină.
„Dați-le voi să mănânce!”. Acum începem să întrezărim înțelesul acestei porunci. După cum la înmulțirea pâinilor apostolii au fost cei care au împărțit hrana mulțimilor, tot așa după înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori care vor săvârși Sfânta Liturghie, împărțind, astfel, hrana nemuririi – Sfânta Împărtășanie.
Și nu numai această hrană, cea mai trebuincioasă mântuirii, desigur. Vor da și mâncarea cuvântului evanghelic, cuvântul Domnului, împlinindu-se prorocia „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4, cf. Deut., 8, 3).
Apostolii vor rândui, apoi, preoți și episcopi prin cetăți, care vor împlini mai departe porunca de împărțire a hranei duhovnicești. Și așa mai departe, până în zilele noastre. „Dați-le voi să mănânce!”, este o poruncă sfântă pe care o împlinesc astăzi slujitorii consacrați ai altarelor, episcopii, preoții și diaconii, care împart Sfânta Euharistie și cuvântul evanghelic mulțimii evlavioase și flămânde după mâncarea cea mântuitoare.
Prin extensie și pogorământ, însă, această poruncă o poate împlini, binefăcător, orice creștin. Nu în cazul Sfintei Euharistii, care este administrată numai de slujitorii hirotoniți, ci în ceea ce privește învățătura Evangheliei, care, însușită temeinic în Sfânta Biserică, poate fi transmisă de orice creștin, celor din familie, colegilor de la serviciu etc.
„Dați-le voi să mănânce!”, se referă, totodată și la actele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Știți ce vom fi întrebați, mai întâi de toate, la judecata de apoi? Dacă am făcut milostenie.
Să ne amintim de cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei, din care aflăm că El se identifică cu cei flămânzi, goi, bolnavi etc.: „Va zice împăratul celor de-a dreapta: veniți binecuvântații Tatălui Meu. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții Îi vor răspunde: Doamne, când Te-am văzut flămând, însetat, străin, gol, bolnav, în temniță?. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia din acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut!” (25, 34-40).
În concluzie, porunca „Dați-le voi să mănânce!”, implică aceste două aspecte capitale:
1. Datoria prioritară a slujitorilor hirotoniți de a oferi credincioșilor Sfintele Taine și învățătura evanghelică, deodată cu celelalte daruri ale Bisericii, inclusiv de a fi exemple în săvârșirea actelor de milostenie;
2. Datoria credincioșilor simpli de a răspândi mai departe învățătura sfântă, în mediul în care viețuiesc și de a face neobosit acte de caritate, atât prin intermediul Bisericii, cât și în particular, cu timp și fără timp.
Aceste datorii se impun din ce în ce mai mult astăzi, în condițiile în care lumea ni se înfățișează tot mai subnutrită, spiritual și material. Puțină, nu multă atenție ne trebuie ca să auzim glasul tainic al Domnului care strigă neîncetat conștiinței noastre: „Dați-le voi să mănânce!”.
(Pr. Vasile Gordon)