Pilda celor 10 leproși

Purtarea celor nouă leproși din Evanghelia de duminică e revoltătoare. Cum au putut oamenii aceștia care au primit vindecarea în dar de la Mântuitorul să fie așa de nerecunoscători și de nepăsători față de binefăcătorul lor. Auziți, să fie vindecați într-o clipă de grozava lor boală și să nu vină să mulțumească nici măcar cu un cuvânt. Ce erau acești oameni înainte de vindecare? Niște cadavre vii, niște nenorociți sortiți pieirii.
Boală fără leac
Boala leprei era o boală fără leac, ea îi despărțea cu desăvârșire de restul lumii, erau ca niște lepădați de lume. Trebuia să rătăcească fără nădejde și fără mângâiere, prin locuri pustii, departe de casă, de familie și de prieteni, sortiți unei suferințe fără de sfârșit. Dar într-o zi leproșii au avut norocul să-L întâlnească pe Mântuitorul. A fost de ajuns un singur strigăt către Dânsul: “Iisuse, Învățătorule, ai milă de noi!” A fost de-ajuns o singură vorbă de-a Domnului Hristos: “Mergeți și vă arătați preoților!”, și deodată leproșii s-au curățit. Oamenilor acelora le-a răsărit soarele bucuriei. De acum ei puteau să se întoarcă să guste din fericirea vieții.
Au uitat să mulțumească
Care ar fi trebuit să fie cel dintâi gând al lor? Nu se cădea oare să vină să mulțumească Milostivului Doctor dumnezeiesc? Nu se cădea să vină să-și plece fețele la picioarele Lui în semn de adâncă recunoștință, așa cum a făcut tovarășul lor, care era de neam samarinean?
Dar acești nouă evrei au uitat îndată după ce s-au văzut vindecați, și n-au voit să se ostenească să-I aducă mulțumiri Mântuitorului. Urâtă a fost purtarea aceasta, ne simțim și noi indignați când o auzim.
Să mulțumim

Și totuși să nu-i osândim prea aspru pe acești leproși nerecunoscători, căci și noi facem la fel ca dânșii. Uităm de mulțimea darurilor pe care le-am primit de la Milostivul Părinte Ceresc, și uităm să venim acasă la El, aici în sfânta biserică să-I mulțumim, pentru cele ce ne-a dat până-n clipa de față, să-I mulțumim că nu ne-a pierdut cu fărădelegile noastre. Să-I mulțumim pentru toate bunătățile ce ni le-a dat. Pentru căldura soarelui, pentru apa izvoarelor și verdeața pământului, pentru sănătatea și pentru aerul pe care-l respirăm, pentru toate frumusețile pe care le-am primit în dar de la Tatăl nostru Cel Ceresc. Cei mai mulți au uitat cu totul și, în loc de mulțumiri și recunoștință, aleargă rătăciți și ca niște vrăjmași ai lui Dumnezeu îndrăznesc să insulte și să înjure pe Milostivul Dumnezeu negând existența Tatălui Ceresc.
Nerecunoștința este un păcat
Alții, încolțiți de boli și necazuri sau diferite interese, se întorc la Biserica Lui, dar nu ca să-I mulțumească pentru ce au primit, ci vin tot ca să-I ceară, să le dea și iar să le dea. Prea puțini sunt aceia care recunosc că nu sunt vrednici de a mai primi alte daruri din partea lui Dumnezeu, ci cu adâncă smerenie vin mereu la biserică, să-I mulțumească și să-L slăvească pentru ce le-a dat.
Păcatul nerecunoștinței față de Dumnezeu este foarte mare, frați creștini, dar e și atât de obișnuit în lumea noastră creștină că aproape nici unul nu suntem în stare să recunoaștem și să-I mulțumim după cum se cuvine pentru toate bunătățile, frumusețile, darurile pe care ni le-a dat. Dumnezeu nu cere de la noi decât o ieftină răsplătire; să-L recunoaștem ca Stăpân, ca Vistier al bunătăților, să-L socotim izvor al darurilor ce le primim; să vedem că de la El ne vin toate, de la Părintele Luminilor de sus, și să-I aducem laudă, cinste și închinăciune, cu mulțumiri smerite.
Fără Dumnezeu, nu avem nimic
Să nu zicem și noi ca păgânii, ca necredincioșii; că nu ne pică nimic din cer, ci mai bine să deschidem ochii sufletului și să vedem prin lumina adevărului, că de sus ne pică ploaie la vreme potrivită, căldura, vânturile și zăpezile. Căci dacă n-ar pica ploaie, s-ar face ceva? Dacă pică prea multă ploaie se mai face ceva? Dacă nu dă Dumnezeu căldură la timp, ploi, zăpezi și vânturi potrivite; toate mașinăriile și îngrășămintele chimice pe care le-a inventat omul nu s-ar face nimic. Așa că de sus ne pică pâinica și toate bunătățile, de la Dumnezeu de sus.
De aceea să recunoaștem și să venim la El de pe drumurile rătăcite, și să-I mulțumim Lui pentru toate. De unde vine boala aceasta a nerecunoștinței? De la lepra păcatului mândriei, de la Lucifer, care n-a vrut să vadă și n-a recunoscut de unde-i venea lui, când era în cer arhanghel, atâta lumină, atâta strălucire și frumusețe.
Tot așa și cei care nu recunosc pe Dumnezeu ca autor a tot binele și ca Stăpân al cerului și al pământului, care dirijează toate și de la care ne vin toate; aceștia suferă de lepra mândriei luciferice, de aceea n-au recunoștință față de Tatăl Ceresc.
(pr. Visarion IUGULESCU)