Pietonul accidentat pe trecerea din apropiere de Nordic este elev la Colegiul Alimentar Suceava

Victima accidentului de miercuri dimineață de pe trecerea de pietoni de mai sus de Nordic, spre catedrala de pe Mărășești, din municipiul Suceava, este elev la Colegiul Alimentar.
Este vorba de un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Șcheia, care la ora producerii accidentului traversa strada cu intenția de a ajunge la școală.
El a fost surprins pe trecerea de pietoni de un șofer în vârstă de 65 de ani, din municipiul Suceava, care se afla la volanul unui autoturism marca Skoda Octavia.
Impactul s-a produs la ora 8.15, în timp ce autovehiculul urca spre catedrală și se afla pe banda a doua de mers, spre axul drumului.
Cel mai probabil, șoferul nu l-a văzut la timp pe minor și l-a lovit, iar acesta a căzut pe asfalt și a suferit mai multe leziuni.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță, dar și mai multe mașini de poliție.
Elevul a fost preluat de echipajul medical și după ce a primit îngrijiri la fața locului s-a decis transportul la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero. Chiar și așa, bărbatul de 65 de ani a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe perioada cercetărilor la fața locului, traficul auto a fost dat peste cap, iar pentru a nu se crea haos polițiștii de la Rutieră au dirijat circulația.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți