Ieri și alaltăieri, polițiștii de la „Circulație” au fost angrenați într-o amplă acțiune de control în trafic, în municipiul Suceava, scopul principal fiind reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii. Concret, agenții rutieri au stat în zona trecerilor de pietoni, oprindu-i și sancționându-i pe șoferii care nu acordau prioritate celor care traversau, de asemenea aceeași soartă având-o și pietonii care treceau strada prin locuri nepermise.
Acțiunea a fost structurată zilnic în două părți, dimineața, în intervalul orar 8.00-10.00, și după-amiază de la 14.00 la 16.00, perioade de timp în care, o arată statisticile poliției, se produc cele mai multe accidente în care sunt implicați pietonii.
Ieri, în intervalul 14.30-15.00, o echipă de la Monitorul de Suceava a participat la o acțiune de acest gen, cu un echipaj al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
La scurt timp, a apărut și o „surpriză”. La trecerea de pietoni care urcă, imediat după sensul giratoriu de la Carrefour, spre pasarela CFR, un pieton angajat regulamentar în traversare a fost evitat în ultimul moment de un șofer care nu îi dăduse prioritate. Pietonul se afla pe scuarul care separă sensurile de mers, a încercat să traverseze, șoferul de pe banda a II-a a oprit, dar cel care venea de pe banda I, urcând spre Burdujeni, nu i-a dat prioritate.
Deși avertizat prin stație să se oprească, șoferul, aflat la volanul unei Dacii, și-a continuat drumul. Polițiști au plecat în urmărirea sa, șoferul virând la un moment dat dreapta, pe sub pasarelă, și luând-o spre Gara Burdujeni. A fost ajuns din urmă chiar în dreptul gării. Șoferul, pe nume Valerică Beleagă, a susținut că nu a fugit de polițiști, ci doar că nu i-a observat, fapt puțin probabil, având în vedere modul în care gonea și „gălăgia” făcută în spatele său de mașina Poliției, cu semnalele acustice și luminoase pornite.
Patru puncte de amendă și permis suspendat o lună de zile
Conducătorul auto nu a avut cum scăpa de sancțiune, inclusiv pietonul pe care era să-l lovească rămânând la fața locului pentru a da declarații. Valerică Beleagă a primit o sancțiune contravențională constând în patru puncte de amendă (272 de lei) și, conform legislației rutiere, va rămâne fără permis de conducere timp de 30 de zile, asta după ce îi va expira dovada pentru 15 zile, dată de agentul constatator.
Deși s-a considerat „ars” de oamenii legii, fiind de părere că putea primi doar un avertisment, acesta a recunoscut până la urmă greșeala din trafic și a semnat în procesul verbal că nu are obiecții.
Conducătorul auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a băut.
Traversări neregulamentare prin fața polițiștilor
La capitolul pietoni care trec strada neregulamentar, o simplă oprire pe Calea Obcinilor, în apropiere de intersecția cu artera principală, a fost suficientă pentru ca aceștia să fie depistați unul după altul. Cu mașina de poliție în față, pietonii nu ezitau să traverseze printre mașini, deși trecerea de pietoni din zona stației Obcini nu era foarte departe.
Cei mai mulți au primit doar avertismente scrise de la polițiști, fără însă a părea că realizează că prin astfel de traversări încurcă traficul și își pot pune viețile în pericol.
Accidentele cu pietoni, o mare problemă în Suceava
Inspectorul Mihai Gabinat, din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, ne-a explicat de ce astfel de acțiuni de control sunt necesare. Anul trecut, în municipiul Suceava, pe trecerile de pietoni, din cauza neacordării de prioritate de către șoferi, s-au produs 40 de accidente rutiere, soldate cu un mort, șapte răniți grav și 55 de răniți ușor. De asemenea, după traversări neregulamentare ale pietonilor, s-au produs 31 de accidente, soldate cu opt răniți grav și 23 de răniți ușor. Și ianuarie 2011 a adus alte nouă accidente cu pietoni (cinci pe locurile marcate și patru în afara lor) din păcate unul fiind mortal.
Numai miercuri, 16 februarie a.c., în prima zi a acțiunii de care am amintit, au fost sancționați contravențional 15 pietoni, mulți alții scăpând doar cu avertismente. De asemenea, în prima zi a acțiunii, trei șoferi care nu au acordat prioritate la trecerile de pietoni au fost amendați și lăsați fără permise, aceeași soartă având-o și șase conducători auto care au trecut pe culoarea roșie a semaforului.