– În cadrul unei acțiuni de control desfășurate marți în tot județul, poliția a amendat nu mai puțin de 90 de pietoni
O acțiune de control organizată marți de către Serviciul de Poliție Rutieră Suceava s-a soldat cu amendarea a nu mai puțin de 90 de pietoni. Aceștia au fost sancționați contravențional cu 2 sau 3 puncte de amendă (între 78 și 117 lei), deoarece au fost surprinși în timp ce traversau strada la întâmplare, fără a se deplasa în zona trecerilor de pietoni. Alte câteva zeci de pietoni s-au ales cu procese verbale de avertisment, la următoarea abatere urmând a nu scăpa fără o amendă. „Codul Rutier prevede obligații și din partea pietonilor, care trebuie să traverseze numai prin loc marcat. Vom face des controale de acest gen și sperăm ca astfel pietonii să devină mai responsabili”, ne-a declarat Constantin Petrea, inspector principal în cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
– Fără carnet pentru că au trecut pe roșu sau nu au acordat prioritate pietonilor
Aceeași acțiune de control a urmărit și sancționarea șoferilor care încalcă legislația rutieră, 93 de conducători auto fiind amendați pentru diverse abateri. Pe lângă amendă, cinci dintre ei au rămas și fără permis de conducere, încălcând grav legislația rutieră. De exemplu, Vasile P., în vârstă de 56 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea o Dacie pe raza localității de domiciliu, nu a acordat prioritate unui grup de pietoni angajați în traversarea străzii. Cel în cauză s-a ales cu o amendă contravențională și cu permisul de conducere suspendat pe o perioadă de 30 de zile. Un alt șofer, Tudor M., din municipiul Suceava, s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile pentru că a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Șoferul a fost surprins în zona intersecției de la Sala Sporturilor, de camerele video ale poliției. Conform legislației rutiere, cei cinci șoferi rămași fără permis în urma acțiunii de marți vor fi nevoiți să susțină un nou test de legislație rutieră. Numai după ce promovează acest test, șoferii vor putea conduce din nou. Reamintim că de la începutul anului, amenzile de circulație au devenit mai mari, valoarea punctului de amendă, instrumentul de sancționare intrat în vigoare conform noi legislații rutiere, crescând cu 6 de lei. Asta deoarece de la 1 ianuarie 2007, salariul minim brut pe economie a crescut de la 330 la 390 de lei. Cum un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim pe economie în vigoare, de la începutul anului fiecare punct de amendă valorează 39 de lei, față de 33 de lei anul trecut. Valoarea totală a amenzilor aplicate marți este de 7.020 de lei.






