Amenzi

Pietonii, bicicliștii și căruțașii, amendați la „foc automat” săptămâna trecută

Pietonii, bicicliștii și căruțașii au fost amendați în masă de polițiștii de la circulație în cadrul controalelor în trafic efectuate la finele săptămânii trecute.
Practic, sâmbătă și duminică, aproape 30% din totalul participanților la trafic amendați sunt din cele trei categorii amintite. Cei care au primit cele mai multe sancțiuni au fost bicicliștii, care au încasat 20 de amenzi, în timp ce pietonii și căruțașii au primit 11, respectiv 9 sancțiuni contravenționale. Aceasta se explică și datorită faptului că acțiunea s-a desfășurat pe timpul serii, când mulți dintre căruțași și bicicliști ies în trafic fără a-și dota vehiculele cu sisteme reflectorizante optime. În ceea ce-i privește pe pietoni, aceștia au fost sancționați pentru că au traversat strada prin locuri nepermise.
În total, în urma acțiunilor de control de sâmbăta și duminica trecută, polițiștii au aplicat 138 de amenzi, în valoare totală de 6.435 de lei.
În principal, controlul a vizat prinderea șoferilor băuți la volan, polițiștii fiind puși în alertă de situația de acum o săptămână, când în trei zile, pe străzile din județ au fost identificați 25 de șoferi aflați în stare de ebrietate. De această dată, polițiștii au avut un singur „client”, Constantin G., în vârstă de 28 de ani, fiind surprins în timp ce conducea o mașină pe raza municipiului Fălticeni, deși avea o concentrație de alcool de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză se va alege cu dosar penal.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana