Vineri, la ora 17.25, pe str. Petru Rareș din municipiul Suceava, Petru P., de 21 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate și a accidentat-o ușor pe B.T., de 14 ani, localnică, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni, semnalizată prin indicator și marcaj rutier.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, la ora 12.55, pe strada Maior Ioan, din municipiul Fălticeni, Vasile P., de 33 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, a surprins-o și accidentat-o ușor pe Dorica F., de 79 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată cu indicator și marcaj pietonal.
Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Tot sâmbătă, la ora 17.30, pe DJ 291A, în interiorul localității Grămești, Florin M., de 20, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea un autoturism, l-a surprins și accidentat ușor pe Dumitru A., de 74 ani, din localitate, care nu s-a asigurat la traversarea drumului, acesta având deficiențe de auz și văz.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.