Tragic accident rutier, ieri dimineață, în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc, după ce un șofer beat, care gonea la volanul unui BMW, și-a scăpat bolidul de sub control, omorând un bărbat care se afla pe trotuar. În cursa necontrolată mașina BMW a lovit două autoturisme, a trecut peste pieton, după care s-a lovit violent de un chioșc de ziare. Un tânăr de 18 ani, pasager în mașină, a fost rănit grav, ajungând la un spital din Iași.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5.30, la kilometrul 0 al municipiului Câmpulung, pe cea mai circulată stradă din localitate. La volanul unui autoturism BMW, Petrică Emaneul Miron, în vârstă de 25 de ani, localnic din Câmpulung Moldovenesc, venea spre casă alături de încă patru persoane. Conform declarațiilor unor martori, tinerii fuseseră la o petrecere într-o comună limitrofă, șoferul care a provocat accidentul fiind cunoscut în Câmpulung ca DJ.
Filmul accidentului
Brusc, autoturismul BMW, care circula pe direcția Vatra Dornei – Vama, a fost scăpat de sub control, lovindu-se mai întâi de două autoturisme de pe partea dreaptă a carosabilul. Șocul acestui impact a fost atât de violent încât BMW-ul a fost proiectat pe sens opus, de aici intrând pe trotuar, unde l-a lovit în plin pe Gavril Halip, un localnic în vârstă de 62 de ani. Mașina s-a izbit apoi într-un chioșc de ziare, aflat la câțiva metri distanță de o terasă și de Hotelul Zimbru.
Impactul a fost atât de violent încât o roată a unei mașini a fost proiectată în parcarea hotelului, în timp ce un arc a avariat un taxi din zonă.
Din păcate, pentru bărbatul de 62 de ani nu s-a mai putut face nimic. Gavril Halip și-a pierdut viața la câteva minute de la accident, înainte de sosirea ambulanței. Angajat CFR, acesta tocmai ieșise din tură, martorii povestind că omul se plimba prin acel loc în așteptarea unui coleg.
Tânărul de 18 ani transportat de urgență la Iași era pasager pe locul din dreapta spate al mașinii, urmare a impactului acesta având o leziune la coloana vertebrală.
Alcool, viteză și oboseală la volan
Conform anchetei preliminare a polițiștilor de la Biroul Rutier Câmpulung Moldovenesc, șoferul de 25 de ani a ațipit la volan, astfel explicându-se pierderea bruscă a controlului asupra direcției de mers. Cert este și că mașina circula cu viteză, lucru confirmat de martori și constatat de polițiști, având în vedere forța impactului mașini BMW cu cele două autoturisme staționate, precum și urmele de frânare de la fața locului. De altfel, conform unor surse judiciare, vitezometrul din bordul mașinii s-a blocat la mai bine de 110 kilometri la oră.
În ceea ce privește consumul de alcool al șoferului, verificarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,46 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, ulterior la spital acestuia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge, care cel mai probabil vor indica o concentrație de aproximativ 0,9 grame alcool în sânge.
Șoferul, reținut pentru 24 de ore
În sarcina șoferului au fost reținute trei infracțiuni: „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală”.
Ieri, după audierea martorilor și a șoferului, anchetatorii au decis reținerea acestuia, în baza ordonanței pentru 24 de ore.
Petrică Miron a fost introdus în arestul poliției, astăzi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc urmând a decide dacă șoferul va fi înaintat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Episod penibil cu ambulanța și poliția
Martorii de la locul accidentului au avut parte de un episod penibil și totodată trist. După plecarea ambulanței care a ridicat rănitul, a doua ambulanță și o mașină a poliției nu au putut porni de pe loc, fiind împinse de trecători. În condițiile în care în Câmpulung Moldovenesc se petrec adesea accidente, multe provocate de șoferi băuți (n.r. – ultimul chiar joia trecută, când un șofer de 22 de ani, beat la volan, s-a izbit violent într-un stâlp electric), oamenii din Câmpulung Moldovenesc se întreabă cum fac față situației polițiștii din localitate.
„Copiii ăștia circulă beți ori drogați, cu viteză ca la raliu. Omoară lumea pe drum și dacă polițistul le face dosar, le dă instanța o pedeapsă cu suspendare și după o vreme îi vezi iar la volan. Poate că nici polițiștii nu se implică destul, dar ce să zic, nici la ei nu e ușor, că nu au nici de unele, rămân fără benzină în drum, sunt puțini și cu salariile tăiate, probabil că nu pot acoperi tot ce se întâmplă. Totuși trebuie făcut ceva, să se implice Poliția Locală, să facă ceva Consiliul Local sau parlamentarii, că așa nu se mai poate”, ne-a declarat Aurel Doroftei, unul dintre trecători.
Fără nici o vină
Pieton omorât pe trotuar de un BMW condus de un șofer beat
