„Mort” de beat

Pieton cu alcoolemie record, accidentat de o mașină



Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, cu o concentrație de alcool imensă, a fost accidentat de o mașină după ce s-a angajat neregulamentar în traversare. Culmea, după impact, pietonul s-a ridicat și a plecat acasă, unde a fost găsit de polițiști. Accidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 15.15, pe Calea Bucovinei, principala arteră din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Conform anchetei poliției, Andrei T., în vârstă de 30 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unui autoturism, l-a acroșat pe Adrian L., în vârstă de 43 de ani, care a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure. Găsit de polițiști acasă, la puțin timp după accident, pietonul a fost pus să sufle în etilotest. Aparatul a indicat o concentrație de nu mai puțin de 1,82 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Asta înseamnă în mod normal o concentrație de peste 3,5 la mie în sânge.
Șoferul implicat în accident a fost verificat și el cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Pietonul a suferit leziuni ușoare, care nu-i pun viața în pericol.



Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina