Accident

Pieton băut, acroșat de un autoturism, la Marginea

Pieton băut, acroșat de un autoturism, la Marginea
Pieton băut, acroșat de un autoturism, la Marginea

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Horodnic de Jos, va avea nevoie de peste 30 de zile de îngrijiri medicale, după ce a fost victima unui accident rutier în localitatea Marginea. Ieri dimineață, puțin după ora 10.00, Vasile Mirăuță, de 44 de ani, din Marginea, circula la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat dinspre centrul localității spre municipiul Rădăuți. În același sens, pe partea dreaptă a carosabilului, se deplasa neregulamentar pietonul Grigorie Crăciun, în vârstă de 44 de ani, din comuna Horodnic de Jos, care la un moment dat a pătruns pe direcția de mers a autoturismului. Pietonul a fost acroșat de mașină chiar dacă șoferul acesteia a frânat și a încercat să-l evite.
Bărbatul rănit a fost transportat imediat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu fractură treime medie gamba stângă, traumatism cranio-cerebral acut, plagă occipitală. Trebuie menționat că atât conducătorul autoturismului, cât și pietonul au fost verificați cu etiltesterul, care a indicat valoarea 0 în cazul șoferului, respectiv 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul victimei accidentului.
Din primele cercetări efectuate de lucrătorii de poliție, vinovat de producerea accidentului se face pietonul care circula neregulamentar pe carosabil.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate