Mărfuri în valoare totală de 1,5 milioane de lei (300.000 de euro) au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.
În baza unor informații pe care le aveau, procurorii au cerut aprobarea pentru efectuarea unei percheziții la o hală cu 7 încăperi din Siret, unde exista suspiciunea că un cetățean ucrainean depozitează produse. Într-una din boxe au fost găsite 305 articole de îmbrăcăminte, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, dar și mai multe pachete de țigări Parliament, fără timbru fiscal, cu o valoarea de 50.000 de lei.
Într-o altă boxă s-au găsit piese auto, de diferite modele, cu o valoare estimată de circa 80.000 de euro, pentru care ucraineanul nu a putut prezenta acte de proveniență.
Marfa a fost indisponibilizată, iar boxele au fost sigilate până la finalizarea cercetărilor.
- Descinderi și la un magazin de haine din Dumbrăveni
Polițiștii au descins și la Dumbrăveni, la un punct de lucru al unei firme administrate de un bărbat de 36 de ani.
În incinta spațiului comercial erau expuse la vânzare compleuri trening, tricouri, blugi, cămăși, articole de încălțăminte care aveau inscripția unor mărci protejate, respectiv: Prada, Versace, Tommy Hilfinger, Gucci, Hugo, Balenciaga, Adidas, New Balance, pentru care nu s-a putut prezenta certificatul de conformitate privind originalitatea acestora.
Au fost ridicate 198 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 108.990 de lei.
Proprietarul spațiului comercial le-a spus oamenilor legii că articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte au fost cumpărate de la diverși furnizori din țară la prețuri cuprinse între 100 și 300 lei/bucata.
S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de “punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
- Autoturism condus de un ucrainean, burdușit cu marfă de contrabandă
Tot în baza unei informații au ”căzut” polițiștii și peste un ucrainean, care conducea un autoturism marca VW Sharan.
Mașina a fost dusă la sediul IPJ; iar după ce au inventariat marfa din interior, polițiștii au constatat că este vorba de 285 parfumuri diferite mărci înregistrate (Louis Vuitton, Dior Sauvage, Chanel), aproape 500 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii diferite mărci înregistrate (Dolce Gabanna, Tom Ford, Gucci, Prada).
Marfa, în valoare de peste 550.000 de lei, a fost ridicată pentru a fi confiscată, iar autoturismul marca VW Sharan a fost indisponibilizat.
S-a deschis și un dosar penal pentru infracțiunea de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
- Și la un magazin din Vatra Dornei s-au găsit bunuri posibil contrafăcute
Articole de îmbrăcăminte posibil contrafăcute au fost descoperite și într-un spațiu comercial din Vatra Dornei.
Este vorba de compleuri trening și tricouri inscripționate cu ”Adidas” și ”Nike”, pentru care nu s-a putut prezenta certificatul de conformitate privind originalitatea acestora.
Cele 45 de articole de îmbrăcăminte, în valoare de 4.530 de lei, au fost ridicate de polițiști, iar administratorul spațiului comercial a precizat că le-a cumpărat din complexul Dragonul Roșu, la prețuri cuprinse între 42 și 121 lei.
Femeia care administrează spațiul din Vatra Dornei este cercetată acum pentru comiterea infracțiunii de “punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.
În cadrul acțiunilor din cursul acestei săptămâni s-au aplicat și mai multe amenzi, în valoare de 70.000 de lei.






