Lucrătorii de la Biroul Vamal de Frontieră Siret au confiscat ieri dimineață 18 tone de piese auto care erau așezate pe 35 de paleți. Marfa, în valoare de 217.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro, se afla într-un tir înmatriculat în Belarus, iar destinația nu a fost precizată. Vameșii au constatat că șoferul autotrenului nu avea nici un act pentru marfa transportată. Mai exact, șoferul nu avea nici facturi, nici documente vamale din care să rezulte că marfa era destinată exportului. În aceste condiții, piesele auto au fost confiscate, iar șoferul a primit o amendă de 8.000 de lei.