Studiu

Pieptănarea frecventă a părului duce la căderea acestuia



Pieptănarea frecventă a părului duce la căderea acestuia, potrivit unui studiu care contrazice părerile tradiționale, realizat de un dermatolog israelian și publicat, luni, de cotidianul Haaretz, informează AFP.
În cadrul acestui test, 14 femei au numărat zilnic, timp de câteva săptămâni, numărul firelor de păr smulse de peria de pieptănat. Cu cât se pieptănau mai mult, cu atât numărul firelor de păr pierdute era mai mare.
„Femeile care se piaptănă de două ori pe zi pierd de trei ori mai multe fire de păr față de cele care se piaptănă doar o dată pe zi”, afirmă Alexandre Kirdman, de la Universitatea ebraică din Ierusalim, autorul acestui studiu.
Cercetătorul israelian s-a declarat uimit de rezultatele studiului său, deoarece în mediul medical se consideră că pieptănarea ameliorează circulația sangvină și contribuie la reducerea căderii firelor de păr.
Acest studiu a fost publicat recent și în revista științifică Journal of Dermatological Treatment.