Piedone, șeful ANPC, va vota duminică la una din secțiile de votare de la Fălticeni



Piedone a venit din nou la Suceava
Piedone a venit din nou la Suceava

Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, se află la Suceava, unde va îmbina „utilul cu plăcutul”, după cum a declarat.
Acesta va sta în județul nostru până duminică, 4 mai, iar până atunci va efectua o serie de controale inopinate, ca urmare a unor sesizări, dar va participa și la o nuntă la care a fost invitat.
De asemenea, șeful ANPC a subliniat că duminică, va vota la alegerile prezidențiale la una din secțiile de votare de la Fălticeni.
„Voi sta în Suceava câteva zile atât pentru o serie de verificări, despre care nu vreau să dau deocamdată mai multe detalii, dar și pentru a participa la o nuntă”, ne-a specificat Piedone.
Reamintim că acesta a fost recent la Suceava, la mijlocul lui martie, când a verificat blocul alimentar de la Spitalul Județean și mai multe magazine de bijuterii și restaurante din incinta Iulius Mall.
Vizita acestuia a stârnit un interes considerabil, controalele realizându-se în prezența a zeci de tineri, în special, care au căutat să facă poze și să posteze pe rețele imagini cu Piedone.



Recomandări

Deputatul Petru Negrea susține că modul în care șeful ANPC își popularizează controalele în mediul online afectează grav turismul românesc

Deputatul Petru Negrea susține că modul în care șeful ANPC își popularizează controalele în mediul online afectează grav turismul românesc