Terapie prin pictură și poezie

Pictorul crizantemelor, poet al nostalgiilor



Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală
Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală

Suceveanul Ștefan Danilevici, despre care scriam cu un an în urmă că, deși suferă de boala Parkinson, și-a găsit echilibrul interior prin pictură, își dezvăluie o altă fațetă creativă.
Pictor și poet
În numărul 2/2012 al publicației „Lalele roșii”, revista Asociației de luptă împotriva bolii Parkinson, Ștefan Danilevici (care a fost făcut cunoscut printr-un număr anterior al revistei ca pictor) este prezentat și ca poet, prin publicarea câtorva versuri.
Cum Ștefan Danilevici este concitadinul nostru și, recent, s-a reîntors acasă după aproape două luni de ședere la Vatra Dornei, pe care le-a dedicat exclusiv picturii, l-am vizitat la domiciliu și, odată cu tablourile pe care le-a făcut în această vară, mi-a arătat și câteva din poeziile sale.
Terapie prin artă
La vârstă septuagenară, Ștefan Danilevici se luptă curajos cu boala Parkinson, iar lucrările sale de pictură sunt o dovadă certă că boala poate fi stăpânită. Diagnosticat cu Parkinson din anul 1999, Ștefan Danilevici, inginer tehnolog de industrie alimentară și fost director la o întreprindere de profil suceveană, și-a impus singur această formă de terapie prin artă, pe care o exercită de o bună bucată de vreme cu o voință exemplară.
Pictează dimineața devreme, când este odihnit și are control asupra mâinilor. Are nevoie de liniște ca să se poată concentra, să-și stăpânească tremuratul mâinilor, și de-aceea lucrează la primele ore ale dimineții.
Pictează pe fondul sonor al ciripitului de păsări
„Când mâinile încep să-mi tremure – spune Ștefan Danilevici – e un semn că mă aflu pe o anumită treaptă de oboseală și trebuie să mă odihnesc!”. Pictează ascultând discret muzica instrumentală, liniștitoare, de pe CD-ul lui Gheorghe Iovu cu titlul „Raza de soare”, sau lucrează pe fondul sonor al ciripitului de păsări.
În vara aceasta, Ștefan Danilevici a realizat peste 20 de lucrări în ulei, tablouri cu flori (este cunoscut deja ca „pictorul crizantemelor”) și peisaje montane.
Pictura îi conferă „o stare de relaxare”
Pictura, așa cum spune el, îi conferă „o stare de relaxare”, relaxare pe care o simte atunci când lucrează, dar și când se află în preajma unor lucrări care îi plac și care-l inspiră.
În camera de lucru are câteva tablouri semnate de Ileana Bardă, pe care a avut-o ca profesoară la Școala Populară de Arte din Suceava (școală pe care a absolvit-o în anul 1978).
Sunt tablouri cu flori, dar deține și o lucrare necatalogată și nemenționată nicăieri până acum: „Moara lui Schapira, din Mănăstirea Humorului”.
„Mi-e dor să văd pe viu o șarjă de cavalerie…”
Dacă tablourile pictate de Ștefan Danilevici vor fi prezentate, cu siguranță, într-o nouă expoziție, poeziile sale nu au, cel puțin deocamdată, vreun proiect editorial.
Sunt poezii nostalgice, versuri care se circumscriu unor titluri ca „Toboșarul din grădină”, „Meteo stress”, „Și ce dacă”, „Bruma”, „Speranța”, „Liniștea”, „Dansul frunzelor”…
„Mi-e dor să văd pe viu – scrie Ștefan Danilevici – o șarjă de cavalerie / E imposibil, așa ceva nu mai există, doar în filme mai vezi / E ceva special, culoare, natură, dinamism, materie. / Esențială este prezența cailor, care nu mai sunt”.
„A căzut prima brumă / Și nu-i deloc o glumă – spune el într-o altă poezie – Acum e liniște și pace / La următoarea brumă, vom vedea ce vom face”.


Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală
Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală
Crizanteme pictate de Ștefan Danilevici
Crizanteme pictate de Ștefan Danilevici
Peisaj în lucru
Peisaj în lucru
Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală
Ștefan Danilevici pictează ascultând discret muzică instrumentală