Piciorul cu unghiile smulse din bagajul chinezului a fost găsit în timpul unui control al Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații, cetățeanul străin având ca destinație Italia, au declarat pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Purtătprul de cuvânt al Serviciului Române de Informații, Sorin Sava, a confirmat că o parte a membrului inferior al unei persoane a fost descoperită de către ofițerii Brigăzii Antitero a SRI în bagajul unui cetățean străin.
Cetățeanul străin a fost predat organelor de cercetare penală a percizat Sorin Sava.
Ancheta în acest caz a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de urmărire penală și criminalistică.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fragmentul uman a fost găsit în bagajul unui cetățean chinez care avea ca destinație Italia.
Picorul găsit are unghiile smulse, au precizat sursele citate.
Brigada Antiteroristă este o unitate informativ-operativă centrală în structura Serviciului Român de Informații.
În această cauză lucrează o echipă operativă coordonată de procuror, ancheta la fața locului fiind desfășurată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române, experți criminaliști din cadrul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, medici legiști.
Până în acest moment al urmăririi penale, cercetările la fața locului sunt în curs de derulare, fiind ridicate probele necesare verificării tuturor versiunilor posibile și împrejurărilor cauze, precizează Parchetul ICCJ.