PICCJ:Csibi Barna, urmărit penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, instigare la discriminare



Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) au declanșat urmărirea penală față de Csibi Barna, acesta fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și instigare la discriminare.
Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale față de Csibi Barna în 21 martie, potrivit unui comunicat transmis de PICCJ.
„Cauza, având ca obiect incidentul produs la data de 14.03.2011, în centrul Municipiului Miercurea Ciuc, de către învinuitul Csibi Barna, a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita”, potrivit sursei citate.
Csibi Barna s-a prezentat la Parchetul instanței supreme, unde a fost citat în dosarul în care este acuzat de instigare la disriminare, el răspunzând în limba maghiară întrebărilor adresate de jurnaliști.
Csibi Barna a venit, la ora 12.00, la sediul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), însoțit de tatăl său.
Csibi Barna, care este funcționar la Direcția Finanțelor Publice (DGFP) Harghita, a răspuns în limba maghiară întrebărilor pe care jurnaliștii care îl așteptau la Parchet i le-au adresat în legătură cu acuzațiile aduse.
Dosarul în care Csibi Barna, cel care l-a „spânzurat” simbolic pe Avram Iancu, la Miercurea Ciuc, este acuzat de instigare la discriminare a fost preluat de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului instanței supreme.
Dosarul pe numele lui Csibi Barna a fost deschis în 15 martie de Parchetul Tribunalului Harghita, care s-a autosesizat în acest caz și a declanșat cercetările pentru instigare la discriminare.
Csibi Barna urma să fie audiat, miercuri, la Parchetul Tribunalului Harghita, însă în cursul dimineții, procurorii au anunțat că nu mai fac nicio declarație pe această temă „pentru buna desfășurare a cercetărilor”.
De asemenea, Csibi Barna va fi audiat, joi, în Comisia de Disciplină a Direcției Finanțelor Publice (DGFP) Harghita, unde este funcționar din 2005.
Csibi Barna, funcționar public la Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, a solicitat, săptămâna trecută, autorizație de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenția locuitorilor din municipiu istoria evenimetelor din 1848-1849.
El a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care „l-a condamnat” și apoi l-a „spânzurat”.
Ulterior, Csibi Barna a fost detașat pentru șase luni de către președintele ANAF, Sorin Blejnar, în Abrud, județul Alba, orașul în care a urmat clasele elementare fostul revoluționar Avram Iancu.
De asemenea, șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, declara că „detașarea va intra în vigoare de luni și are o durată de o jumătate de an”.
Duminică, administrația locală din Abrud (Alba) a transmis premierului Emil Boc o scrisoare deschisă în care solicită revocarea ordinului prin care Csibi Barna a fost detașat la Administrația Finanțelor Publice Abrud, precum și demiterea persoanei care a propus o astfel de măsură, respectiv șeful ANAF, Sorin Blejnar.
Primarul din Abrud, Tiberiu Rațiu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că în ultimele zile, după ce s-a decis ca Csibi Barna să fie detașat la Abrud, „s-au inflamat spiritele pe plan local” și mai mulți cetățeni și-au exprimat nemulțumirea față de această decizie.
Primarul a adăugat că a convocat, la solicitarea locuitorilor din oraș, o ședință informală de urgență a Consiliului Local la care au luat parte consilieri locali, reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, precum și zeci de locuitori din Abrud, Roșia Montană, Bucium și Ciuruleasa.
În paralel, reprezentanții mai multor organizații din Abrud au anunțat, duminică seară, că au început o campanie de strângere de semnături prin care doresc ca Csibi Barna să fie declarat „persona non grata” în Abrud.
De asemenea, în ultimele două zile, în localitățile Abrud și Câmpeni au avut loc mitinguri ale localnicilor care au cerut ca Csibi Barna să nu fie detașat la Abrud.
Cele peste 500 de persoane care au protestat, marți, în Piața Avram Iancu din Câmpeni, față de gestul lui Csibi Barna, au transmis Președinției, Guvernului și Parlamentului o declarație comună în care le solicită „răspicat” „să se dezică și să condamne cu promptitudine tot ceea ce aduce atingere integrității statului român” și, totodată, să „analizeze cu luciditate acțiunile iredentiste și xenofobe, indiferent din partea cui ar veni”.