PICCJ: Membrii familiei Năstase nu au fost audiați și nu vor fi audiați nici în zilele următoare



Membrii familiei Năstase nu au fost audiați și nu vor fi audiați nici în zilele următoare, informează, vineri, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ).
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la o eventuală audiere, în cursul zilei de astăzi, a membrilor familiei Năstase, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: În cursul zilei de astăzi, 22.06.2012, nu au fost programate astfel de audieri, nu au fost efectuate până la acest moment și nu se vor realiza, astăzi, astfel de acte de cercetare. De asemenea, nu sunt programate nici în zilele următoare audieri ale membrilor familiei amintite”, se arată într-un comunicat de presă al PICCJ.
Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuința sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenție în dosarul „Trofeul calității”. Adrian Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineață.
Parchetul instanței supreme face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia.
Fostul premier PSD Adrian Năstase s-a împușcat cu un revolver Smith &Wesson, calibrul 38, în cazul acestuia fiind dispusă o expertiză balistică.
„În continuarea cercetărilor în cauza privind incidentul petrecut, în seara de 20 iunie 2012, referitor la tentativa de suicid a lui Năstase Adrian, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu echipa operativă, au finalizat, în dimineața zilei de 21 iunie 2012, în jurul orelor 3.00, cercetarea la fața locului”, se arată într-un comunicat remis persei de către Ministerul Public.
Anchetatorii au ridicat două obiecte de vestimentație (cămașa și maioul) pe care Năstase le purta în momentul producerii incidentului, arma folosită, respectiv un revolver Smith &Wesson, calibru 38 special, și proiectilul provenit de la focul de armă tras, în privința acestora din urmă fiind dispusă expertiza balistică.
„Cu ocazia cercetării la fața locului, a fost sigilată încăperea în care se aflau armele deținute. Astăzi, 21 iunie, în jurul orei 12.00, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au procedat la desigilarea încăperii, în vederea predării armelor Serviciului Arme din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București”, a precizat sursa citată.
Totodată, în acest caz au fost audiați cei doi polițiști care au comunicat mandatul de executare a pedepsei și personalul medical care a acordat îngrijiri la locuința lui Adrian Năstase. De asemenea, au fost solicitate Spitalului de Urgență Floreasca acte medicale privind diagnosticul postoperatoriu.