Cadrele didactice care au picat examenul de titularizare în învățământ din luna iulie, dar care doresc totuși să predea ca profesor suplinitor calificat, au trecut ieri prin „focurile” unui nou examen. Nici un profesor care nu a obținut cel puțin nota cinci la titularizare nu poate ocupa o catedră de suplinitor calificat fără a da o nouă testare de verificare a cunoștințelor. Astfel, 425 de dascăli suceveni au dat ieri testarea organizată de Inspectoratul Școlar Suceava, care s-a desfășurat la Școala Generală nr.1. 425 de profesori s-au bătut pe aproximativ 400 de locuri de suplinitor calificat scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Suceava. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „există posturi puține, precum cele de învățător sau de istorie, unde numărul candidaților înscriși este foarte mare, deci nu toată lumea va putea obține o catedră de suplinitor calificat”. IȘJ a scos la concurs doar trei posturi de istorie, în timp ce 19 candidați concurează pentru ocuparea lor. La fel este situația și la învățători, unde pentru ocuparea câtorva locuri vacante se bat 49 de cadre didactice. Posturile de învățători au cei mai mulți „pretendenți”, pe locurile următoare fiind engleza, cu 37 de concurenți, franceza cu 33 de candidați, chimia cu 26 de candidați și limba și literatura română cu 23 de concurenți înscriși la testare. Primele rezultate ale testării se vor da pe 2 septembrie, iar cele finale, după rezolvarea contestațiilor, se vor afișa pe 4 septembrie. Cele aproximativ 400 de posturi de suplinitor calificat se vor ocupa în cadrul unei ședințe publice organizată de IȘJ, ședință care va avea loc în perioada 4-6 septembrie 2006.





