PIB a crescut cu 0,6% în trimestrul I; România iese tehnic din recesiune după doi ani și jumătate



Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, față de ultimele trei luni ale anului trecut, astfel că România a ieșit tehnic din recesiune după doi ani și jumătate, potrivit primelor estimări anunțate ieri de Institutul Național de Statistică (INS).
Față de trimestrul corespunzător din 2010, PIB a urcat cu 1,6% în serie brută și cu 0,3% în serie ajustată sezonier.
Pentru ca o economie să iasă tehnic din recesiune este nevoie ca PIB să crească în două trimestre consecutiv. În trimestrul patru din 2010, față de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creștere ușoară, de 0,1%.
Toate estimările analiștilor privind evoluția economiei din primul trimestru arătau că România a ieșit tehnic din recesiune la finele primului trimestru, însă prognozele acestora au variat semnificativ, între 0,1% și 1,1%.
Președintele Traian Băsescu a anunțat încă de săptămâna trecută că datele provizorii „îndreptățesc” o creștere economică în intervalul 0,4-0,6%, față de trimestrul anterior. El a precizat atunci că acest lucru înseamnă „ieșirea din recesiune, nu din criză”.
Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea PIB față de precedentele trei luni cu 0,1%.
De atunci, PIB a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creșterea de 0,9% în trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% în trimestrul doi al anului trecut și creșterea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut.
Economia României a scăzut anul trecut cu 1,3%.
Costin: Indicatorii INS arată că România s-a oprit din cădere, nu că românii au un trai mai bun
Indicatorii INS arată că România s-a oprit din cădere, nu că românii au un trai mai bun, pentru că încă sunt fără locuri de muncă sute de mii de oameni și s-au închis mii de firme, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin.
„Ce se întâmplă în România este ca și căderea într-o prăpastie, la un moment dat te oprești din cădere și să începi să te cațeri. Noi nu am ieșit încă din groapă. Ei spun că ne-am oprit din cădere, dar ne mai ia timp până ajungem la mal, până ajungem unde am fost în 2008”, a spus Costin.
Liderul BNS a precizat că economia României a coborât foarte jos și, din cauza măsurilor guvernamentale, cădere nu a putut fi oprită.
„Peste 600.000 de salariați au fost aruncați peste bord, mii de firme au fost închise și încă mai sunt pe drumuri sute de mii de salariați”, a mai spus Costin.
El a subliniat că această oprire din cădere nu este meritul Guvernului, care ar fi trebuit din 2008 să investească masiv și să atragă fonduri, dar nu a făcut acest lucru.
„Indicatorii INS nu arată faptul că o ducem mai bine. Putem cădea din nou oricând dacă Guvernul nu ia măsuri”, a adăugat liderul BNS.