Eveniment

Piața volantă a producătorilor locali, sâmbătă, în fața Direcției Agricole

Piața volantă s-a dovedit a fi un succes

Direcția Agricolă Suceava reia evenimentul de mare succes din toamna anului trecut, Piața volantă „Din drag de Bucovina” a producătorilor locali.
Prima piață volantă se deschide sâmbătă, 5 martie, urmând ca evenimentul să devină săptămânal.
Piața volantă se deschide în aceeași locație, în fața sediului Direcției Agricole Suceava, între OMV și Metro, în municipiul Suceava.
Evenimentul s-a bucurat de mare succes în toamna anului trecut. Au fost foarte mulțumiți și producătorii locali, cu vânzări foarte bune, dar și mulți suceveni, încântați că au posibilitatea de a achiziționa produse tradiționale, locale, diverse, dar adunate într-un loc.
Produse de patiserie, produse apicole, uleiuri presate la rece, sucuri naturale, legume și fructe de la producător sunt printre produsele cele mai căutate de suceveni.
În altă ordine de idei, Direcția Agricolă a mobilizat producătorii locali și a strâns bunuri alimentare care să ajungă la refugiați.
După cum ne-a declarat Elena Claudia Gogu, directorul Direcției Agricole Suceava, s-au strâns 6 tone de cartof, o tonă de ceapă, 300 kg morcov, foarte multe mere, cașcaval, smântână și telemea.
Toate produsele au fost predate la Direcția de Asistență Socială Siret.

Recomandări

Mii de oameni s-au bucurat de preparatele tradiționale și de muzica populară autentică, la Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale