– Decanatul Catolic de Bucovina a solicitat Primăriei Suceava aprobare pentru amenajarea piațetei Papa Ioan Paul al II-lea vizavi de Prefectură
Una din cele mai marcante personalități ale secolului 21, Papa Ioan Paul al II-lea, va fi prezent la Suceava atât prin intermediul unei piețe care îi va purta numele, cât și printr-o statuie cu chipul său.
Decanatul Catolic de Bucovina s-a adresat deja municipalității sucevene, în vederea obținerii aprobării pentru amenajarea unei piațete care să poarte numele celebrului conducător al Bisericii Catolice, în spațiul situat vizavi de Palatul Administrativ, în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Suceava.
În mijlocul pieței urmează să fie amplasată și o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, întreaga lucrare urmând să fie finanțată de Decanatul Catolic de Bucovina.
Reprezentantul Bisericii Romano-Catolice, preotul paroh Ștefan Babiaș, a solicitat Primăriei Suceava să fie executate și o serie de lucrări de amenajare a parcului din apropierea lăcașului de cult al catolicilor, în special, tăierea arborilor bătrâni, care ar pune în pericol integritatea clădirii, precum și plantarea de gard viu.





